Vânzare de ţigani
Într-o zi (abia era atunci Zamfira de şapte ani), un dorobanţ veni la tatăl ei şi îi porunci să-l urmeze cu ţiganii la ocârmuire. Îi duse pe toţi la Craiova, unde cu adevărat îi aştepta o mare nenorocire. Stăpânul lor sărăcise şi, fiindcă era silit să plătească nişte datorii ce avea, el se hotărâse a-şi vinde robii prin mezat.
Când sosi ziua mezatului, piaţa ocârmuirii înfăţişa un tablou vrednic de cele mai crunte vremi ale barbariei. Ea era ticsită de ţigani lungiţi la pământ cu ţigancele şi cu copiii lor, plângând împreună şi căinându-se ca nişte adevăraţi osândiţi la moarte. O mulţime de boieri şi de negustori umblau printre dânşii, călcându-i în picioare şi arătându-i cu degetul ca pe nişte vite. Unul zicea:
– Aista face zece galbeni. Altul răspundea: – Eu n-aş da nici un căuş de făină pe el. Altul iar striga: – Vere, vere, nu te încurca în negustorii de ţigani, că-s mai bune cele de boi. Din toate părţile auzeai vaiete amestecate cu râsuri, lovituri de bici, ţipete, ocări şi blestemuri.
Telalul, în sfârşit, ieşi din cancelarie în mijlocul ogrăzii şi răcni în gura mare:
– Cinci galbeni sălaşul!... Cine dă mai mult?
– Şase, răspunse un boier.
– Şase şi trei parale, zise râzând un casap bogat.
– Şase şi opt parale, adăugă altul.
– Şapte galbeni, răcni iar cel dintâi.
În vremea asta, un boier cu şlic şi cu ciubote roşii se apropiase de Zamfira, o apucase de mână şi o întorcea când în dreapta, când în stânga, măsurând-o cu ochii din cap pân-în picioare. După aceasta îi porunci să umble puţin, pentru ca să vadă de nu-i oloagă; îi cercetă dinţii şi se duse degrabă spre telal zicându-i:
– Dau zece galbeni pe fata judelui. Telalul strigă îndată:
– Zece galbeni fata judelui!... Cine dă mai mult? Una, două, trei, hareci! Să-ţi fie de bine, cucoane.
Boierul plăti banii şi se întoarse la Zamfira ca să o ia. Tatăl ei însă şi maică-sa, care auziseră târguirea, se oţărâră ca şi când lear fi trecut un şarpe rece prin sân şi se aruncară la picioarele boierului, sărutându-i poalele anteriului şi rugându-l cu desperare ca să nu-i despartă de copila lor. – Nu te îndura de noi, măria ta – ziceau sărmanii – că n-avem alt copil şi suntem bătrâni; nu ne lua pe Zamfira, pentru numele lui Dumnezeu Sfântul! că ne rupi inima. Vai de noi şi de noi!... Fie-ţi milă, cucoane, că d-ta eşti boier mare şi ţi-a da Maica Precista toate bunătăţile lumii. Să-ţi trăiască cucoana şi copilaşii, ca să-i vezi mari ca nişte împăraţi... Cumpără-ne şi pe noi, ca să fim la un loc cu Zamfira, şi ţi-om fi robi la ce ne-i porunci... Zamfiro, draga tatei şi a mamei, sărută şi tu poalele măriei sale, ca să se îndure de tatăl tău şi de mă-ta, că măria sa-i boier mare şi-i va da Sfântul Hristos orice-a dori. Vai de noi! păcătoşii de noi!... Of! lasă-ne pe Zamfira! Şi plângeau nenorociţii de ar fi înduplecat o inimă de tătar, şi se încolăceau de picioarele boierului, şi se trăgeau cu mâinile de păr, şi strângeau pe copila lor în braţe, ca şi când ar fi vroit să o facă una cu trupul lor. Boierul însă îi împinse cu piciorul ca pe nişte câini, lovindu-i cu călcâiul peste cap, şi strigă mânios:
– Duceţi-vă la dracu, cioare bălţate, că vă pun acuşi să vă măsoare cu biciul. Şi zicând aceste el smuci pe Zamfira dintre dânşii ca pe o buruiană din pământ.
Ţiganul se sculă de jos plin de sânge şi se puse pieptiş dinaintea boierului nemilostiv: – Dă-mi copila – striga el cu glas desperat – dă-mi copila, că mă simt într-un ceas rău; dă-mi pe Zamfira, păgânule, că-s turbat, îmi pierd minţile, dă-mi... Nu apucă însă să sfârşească şi boierul îl izbi cu palma peste ochi. Atunci nenorocitul jude nebuni de tot... Într-o clipală el se aruncă asupra boierului de-l amestecă cu ţărâna şi, luând în braţe pe Zamfira, o sărută de trei ori şi o ridică în sus cu gând ca să-i sfărâme capul de o piatră: – Mai bine te-or lua moartă decât vie!... răcnea sărmanul părinte în durerea sa.
Câţiva dorobanţi ce se găseau aproape îi smuciră copila din mâini, iar pe dânsul îl legară cu picioarele la falangă şi începură a-l zdrobi cu bicele. În vremea asta stăpânul Zamfirei se sculă din colb şchiopătând şi, apucând-o de păr, o trase cu de-a sila de pe piaţa ocârmuirii, care răsuna de vaietele tatălui său şi de bocetele maicăi sale. Aşa biata fetiţă fu despărţită pentru totdeauna de dragostea şi dezmierdările părinţilor săi!...
Vasile Alecsandri - Istoria unui galbîn
G.
Read more....
