marți, 2 ianuarie 2007

Charles Baudelaire - Critica literara si muzicala - Jurnale intime

Download links:
http://www.mediafire.com/?fhimij1wlmr
http://rapidshare.com/files/60959543/Charles_Baudelaire_Critica__literara_si_muzicala_-_Jurnale_intime.rar

PDF/Word, ~410 de pagini, OCRed, searchable (text under images)
Acum si cu textul original francez.

Istoriceşte perfect simultană cu opera teoretică a lui Wagner (şi una şi cealaltă îşi făceau apariţia în al cincilea deceniu al secolului al XlX-lea), activitatea eseistică a lui Baudelaire ilustra aceeaşi aspiraţie care îl îmboldea pe compozitorul german să îmbrăţişeze conceptul: convingerea că timpurile noi cer creatorului să-şi completeze filozofic şi estetic mesajul artistic, să devină militantul explicit şi intransigent al idealului său – convingere care era, desigur, nu numai a lui Baudelaire şi Wagner, ea izvorând din necesităţi obiective, profunde şi generale ale spiritualităţii europene, dar care îşi găsea în reflecţiile despre artă aie lui Baudelaire şi Wagner poate cea mai tipică, mai strălucitoare expresie. Ca şi contemporanul său de peste Rin, Baudelaire credea de asemenea în unitatea interioară a artelor („ca nişte lungi ecouri unite-n depărtare / într-un acord în care mari taine se ascund") şi năzuia să le vadă ieşite din izolarea artificială, reîntoarse în acea matcă iniţială spre care fiecare din ele tinde, căci „ca noaptea sau lumina, adânc, fără hotare / parfum, culoare, sunet se-ngână şi-şi răspund" (Correspondances); făcându-l să se simtă încarcerat atâta vreme cât s-ar fi limitat la imaginea poetică („orice literatură care refuză să păşească frăţeşte între ştiinţă şi filozofie este o literatură ucigaşă şi sinucigaşă", va zice el în Şcoala pagină), aşa cum lui Wagner exclusivitatea muzicală îi crea o senzaţie de sterilizantă captivitate, această credinţă a fost cea care l-a mânat pe Baudelaire spre alte lumi artistice, cu precădere spre pictură şi muzică, şi i-a dat aripi să zboare spre regiunile înalte ale meditaţiei filozofice, pentru ca, revenind din ele îmbogăţit, poetul să-şi poată orchestra ideile într-un mod şi mai sugestiv, cu rezonanţe şi mai vaste (simetric beneficiului pe care Wagner, ca muzician, ştia să-l extragă din cultivarea literelor, din asimilarea lui Schopenhauer, din conceperea dramei muzicale ca spectacol de sinteză a artelor).

De la eseul-fantezie de felul lui Cum îţi plăteşti datoriile când ai geniu şi până la studiul solid, ca cele consacrate lui Delacroix sau E. A. Poe, preocuparea lui Baudelaire rămâne aproape invariabil aceea de a-şi lămuri (toată această activitate exprimând poate mai ales nevoia unei autcclarificări decât pe aceea a asanării gustului public) ce înseamnă modernitatea artei, cum trebuie să gândească şi să se exteriorizeze artistul pentru a se acorda cu necesităţile profunde ale epocii sale, pentru a nu se vedea depăşit de problemele caracteristice ale acesteia sau la marginea lor. Cum mai totdeauna se întâmplă, efortul lui Baudelaire de a-şi împlânta cât mai adânc conştiinţa în contemporaneitate se va izbi de rezistenţa tocmai a contemporanilor, aceştia refuzând să se accepte în sensul în care îi revela luciditatea poetului gânditor.


Paginile de critică şi eseistică literară şi muzicală cuprinse în volumul de faţă fac parte, majoritatea, din ciclul Arta romantică. La ele s-au adăugat:

a. Articole apărute în reviste şi neincluse în ediţia originală din 1866 (Prometeu dezlănţuit, Revelaţia magnetică) şi altele rămase în stadiu de proiect (Bufniţa filozoafă, Dacă e să vorbim de realism, notele despre Legăturile primejdioase);

b. Două eseuri din ciclul Curiozităţi estetice, cu domenii de referire preponderent literare (Despre esenţa râsului şi Morala jucăriei);

c. Proiectele de prefaţă la Florile răului şi notele scrise de Baudelaire pentru avocatul său cu ocazia procesului din 1857.

Au fost omise câteva piese de mai mică importanţă.

Ultima secţiune a volumului prezintă cele două aşa-zise Jurnale intime (Rachete şi Inima mea aşa cum este), însoţite la sfârşit de o foarte scurtă Notă autobiografică.

Ordinea textelor traduse este strict cronologică, desfăcând cadrul tradiţional, dar arbitrar, al Artei romantice, care nu-i aparţine, nici ca titlu măcar, lui Baudelaire, ci primilor editori postumi. O singură derogare: toate studiile privitoare la Edgar Poe au fost strânse laolaltă.


Related posts:

http://subvertingcapitalism.blogspot.com/2007/01/charles-baudelaire-curiozitati-estetice.html

http://subvertingcapitalism.blogspot.com/2007/01/principii-de-estetica-de-george.html

http://subvertingcapitalism.blogspot.com/2007/01/elemente-de-estetica-de-benedetto-croce.html

http://subvertingcapitalism.blogspot.com/2007/01/istoria-esteticii-de-k-e-gilbert-si-h.html

...şi altele.


G.

0 comentarii: