marți, 16 ianuarie 2007

Istoria Literaturii Romane Vechi de N. Cartojan

Download links:
http://www.mediafire.com/?fzm4nzjkyzq
http://rapidshare.com/files/120597204/Istoria_literaturii_romane_vechi_de_N._Cartojan.rar

PDF/word, ~600 pagini, OCRed, searchable ("text under images")

Studiul literaturii române vechi s-a constituit ca disciplină ştiinţifică independentă, cu specialişti şi catedre universitare, abia în primele decenii ale secolului nostru. Până atunci literatura veche a făcut obiectul interesului unor străluciţi filologi şi istofici cu o arie de preocupări mult mai largă (Timotei Cipariu, B. P. Hasdeu, Al. Lambrior, M. Gaster, Ovid Densusianu, Ioan Bogdan, N. Iorga), după ce valoarea documentară şi artistică a cronicilor fusese descoperită de generaţia paşoptistă, aceea care a şi iniţiat editarea şi valorificarea, pentru literatura modernă, a scrisului vechi românesc.

În învăţământ, literatura veche a fost multă vreme înglobată fie istoriei generale a poporului român, fie studiului, comun, al limbii şi literaturii, până ce, atât la Bucureşti, în 1901, cât şi la Iaşi, în 1908, s-au diferenţiat cele două domenii, creându-se catedre deosebite pentru fiecare. Cursurile de istoria literaturii române au fost încredinţate la Bucureşti lui Ion Bianu şi la Iaşi lui G. Ibrăileanu. De aci înainte, până când o nouă diferenţiere, de data aceasta în însuşi cuprinsul cursului de istoria literaturii române, va duce la crearea de catedre dedicate în exclusivitate studierii literaturii vechi şi altora rezervate studiului literaturii moderne (în 1919 la Cluj, în 1920 la Iaşi şi în 1930 la Bucureşti), obligaţia de a înfăţişa cele peste patru secole de cultură cuprinse în aşa-numita „epocă veche" a revenit unor profesori care, ca Ibrăileanu, erau mai familiarizaţi cu perioada modernă, sau, ca Ion Bianu, cu epoca veche, privită însă din perspectiva unei formaţii de bibliograf şi mai puţin de istoric literar propriu-zis. Această situaţie s-a reflectat foarte clar în evoluţia disciplinei însăşi, care n-a mai dat, în decurs de patru decenii, adică până la tipărirea primului volum al Istoriei literaturii române vechi de N. Cartojan, nici o expunere de ansamblu asupra epocii vechi comparabilă, ca valoare, cu sintezele – unele fundamentale – ale perioadei anterioare.

Pe lângă modul cum a ştiut să adune şi să ordoneze o extrem de bogată informaţie, să deschidă capitole pe măsura realei importanţe unor personalităţi trecute până atunci în fugă, sau să rectifice erori de situare şi judecare, admirabile rămân, în această carte, analizele de opere. Dacă n-au sclipirile de geniu ale unulor Iorga sau Călinescu, ele prezintă, în schimb, calitatea de a urmări îndeaproape conţinutul operelor respective şi de a-l face accesibil din unghiul cel mai favorabil unei vizionări nedeformante. Tocmai de aceea, sinteza lui Cartojan este căutată în continuare de toţi cei ce se iniţiază în disciplina literaturii vechi, ca o călăuză demnă de încredere.

Istoria literaturii romane vechi nu este numai o carte de informare, ci si una care da prilejul de a medita asupra unei aproape jumatati de mileniu de cultura romaneasca. Aparitia unor sinteze ulterioare, in anii nostri, rectificind erorile de fond sau de perspectiva, imbogatind informatia si aplicind metode noi de interpretare, nu au impins in afara interesului aceasta cartei si oricine poate constata ca noile sinteze, fara a-l urma servil, ii datoreaza, nu o data, foarte mult."


La prefata ar fi cateva probleme cu OCR-ul, in rest e perfect si se printeaza la fel de bine. Limba romana e frumoasa, pacat ca am uitat cum s-o folosim... epigoni, cum ar spune Eminescu.



G.

2 comentarii:

Anonim spunea...
foarte interesant ....de undeputem procura aceasta carte?
Geo Atreides spunea...
sunt doua linkuri sus de unde poate fi downloadata.

Sau te duci la anticariat.

G.