You will have to get used to living without results and without hope.

luni, 28 mai 2007

Hipcrime


Juan Barreto/AFP/Getty

Moloch! against whom I'm nothing, body meek and soul defiant!

Moloch! who danced me in the streets, dance of trampled bodies

and screams unnumbered!


G.


Read more....

Moarte pe credit de Louis Ferdinand Celine

Downloads links:
http://www.mediafire.com/?c53hqzenkyt
http://rapidshare.com/files/33867509/Moarte_pe_credit_de_Louis_Ferdinand_Celine.rar

Word, ~200 000 cuvinte, corectat

Céline n-a fost un cinic. Argumentul cel mai convingator e Moartea pe credit. "Exista la Céline, mai ales în Moarte pe credit (1936), o zona poetica vasta în care te plimbi prin gradinile copilariei, prin zvonul unei muzici dulci. Daca lumea nu i s-ar fi aratat vrajmasa, daca i-ar fi lasat scriitorului putinta sa traiasca, Céline ar fi cântat duioasele melodii de odinioara, ar fi povestit frumoasele basme cu zâne si cu regele Krogold. Viseaza emotionante balete sub clar de luna, fantasmagorii agreste". În Calatorie, Bardamu traverseaza cercurile unui infern dantesc, o Europa devastata de razboi, o Africa zdrobita, agonizând sub povara colonialismului, o America traind cosmarul dezumanizarii si, mai ales, o Franta a periferiilor, o Franta care întrupa mizeria, injustitia sociala, moartea. Céli­ne-Ferdinand din Moartea pe credit se întoarce spre lumea unei copilarii triste, patrunsa, însa, de o înduiosatoare aspiratie la puritate. Din perspectiva acestei carti, expe­rientele lui Bardamu, consemnate cu patru ani mai de­vreme, devin de un tragism si mai zguduitor, pentru ca sunt raportate la un univers care le prevesteste si le contrazice, deopotriva. Dupa ce si-a strigat sfâsietoarea emotie în fata unei lumi odioase, Céline se apleaca asupra lui însusi; el abandoneaza masca lui Bardamu si introduce în nara­tiune acel eu pe care avea sa-l pastreze pâna la încheierea întregii sale creatii. "Reprezentându-l pe scriitorul Céline si nu pe doctorul Destouches, acest eu îi ajunge sa ia, în raport cu lumea reala, cu experienta traita, distanta nece­sara recrearii artistice".

Cel de-al doilea roman al lui Céline marcheaza punerea la punct, as spune crearea unui sistem, a frazei întreta­iate de puncte de suspensie, ,,a stilului perforat, stilul-dantela" care nu aparuse decât sporadic în Calatorie. "Moartea pe credit, care nu are caracterul demonstrativ al cartii anterioare unde fiecare episod parea sa-si gaseasca locul într-o serie prea bine reglata, permite universului lui Céline sa se largeasca: disperarea atinge farsa, trucu­lenta, învalmaseala". Amaraciunea nu mai e nota do­minanta a acestui dans macabru: negrul poate fi culoarea mortii, dar si a unui anume fel de umor. Asa cum îi mar­turisea scriitorul, cu putini ani înaintea sfârsitului, lui Robert Poulet: "Oricine îmi vorbeste e, în ochii mei, un mort; un mort cu suspendare, daca vrei; un om viu prin hazard si pentru o clipa. În mine salasluieste moartea. Si ea ma face sa râd! Iata ce nu trebuie sa se uite: ca dansul meu macabru ma amuza ca o farsa imensa. De câte ori imaginea «fatalei stingeri» se impune în cartile mele, se aud unii care pufnesc în râs [...]. Crede-ma; lumea e nostima, moartea e nostima; de aceea, cartile mele sunt nostime si, în fond, eu sunt un om vesel". Nostim nu e, fara îndoiala, un cuvânt foarte potrivit at mosferei din cartile lui Céline; dar paradoxul e doar aparent: scriitorul (si, odata cu el, eroii sai) traiesc cu cer­titudinea ca fiecare gest al omului viu e însotit de umbra mortii. E certitudinea filosofiilor antropologiste ce descind de la Pitagora si de la Socrate si ajung pâna la Bergson, Jaspers si Heidegger. O umbra care trebuie sa fie consti­entizata; dar Céline nu descopera în ea un efect mora­lizator, pentru ca, la el, viata si moartea se identifica într-atât, încât una nu o poate înrâuri pe cealalta, amândoua reprezinta aceeasi realitate.

O miscare neîntre­rupta, ale carei pauze subîntelese sunt umplute de punctele de suspensie ce permit organizarea materiei verbale în perioade ritmice, lungi si scurte, ca în prozodia muzicala a poemului clasic, sugerat, în esenta, de "dantelele" céliniene. Un limbaj de o uimitoare bogatie, în care expre­sia familiara, argotica, feroce creste luxuriant, iar onoma­topeea aspra devine melodioasa. "În ansamblul ei, Moartea pe credit se impune mai putin prin cautarile sintactice, rare si risipite, cât prin aliura si prin tonul povestirii."

Initierea în misterele ororii si ale absurdului i-a mij­locit-o razboiul (cineva compara primele pagini ale Cala­toriei cu halucinantele Orori ale razboiului ale lui Goya). Nu s-a exagerat când s-a spus ca aici s-a creat substanta întregii lui opere; careia avea sa i se adauge initierea în înfatisarile mizeriei, revelate zilnic "doctorului saracilor". Din aceasta perspectiva, Moartea pe credit, cartea propriei copilarii, nu ar fi putut fi scrisa de cineva care nu a cunos­cut pustiitoarea atmosfera a saraciei altora. Imaginile, pline de acea teribila forta a autenticitatii, par sa tâsneasca din profunzimile unei constiinte necontenit confruntate cu spaimele întregii umanitati care avea atâta nevoie de speranta.


No special remarks; e corectata and ready for print! eventual nu uitati sa numerotati paginile!


G.


Read more....

Calatorie la capatul noptii de Louis Ferdinand Celine

Download links:
http://www.mediafire.com/?7byvhehnzbj
http://rapidshare.com/files/33867620/Calatorie_la_capatul_noptii_de_Louis_Ferdinand_Celine.rar

Word, ~160 000 cuvinte, corectat


"Subtextul torentelor verbale din opera lui Céline ori Henry Miller exprima singuratatea exasperata a omului într-o lume care nu îl satisface. Acest picaresc disperat este cu totul altceva decât „romanul conditiei umane",în care Malraux sau Camus traduceau singuratatea metafizica. Nu tacerea Universului ori a lui Dumnezeu dez­amagesc aici. E vorba despre o dezamagire mai directa, mai brutala: dezamagirea omului devenit adult, un adult care descopera ca de fapt lumea adultilor nu exista, ca nu e populata decât de iresponsabili si de epave.

Tonul exasperat, folosirea invectivei si apostrofei la adresa cititorului îsi gasesc o îndepartata origine în opera lui Céline. Zeflemista, plina de verva, povestirea galagioasa, dezabuzata si puternica din Calatorie la ca­patul noptii revelase parca unei întregi generatii o forma a lirismului romantic. Totul era facut din constatari ci­nice, fara drept de apel: „Pentru a nu ajunge în situa­tia dezgustatoare de a fi saraci, suntem obligati, avem datoria de-a încerca totul, de-a ne îmbata cu orice, cu vin ieftin, cu masturbatia ori cu cinematograful". În aceasta picaresca si familiara viziune asupra existentei, exprimata într-un limbaj lipsit de orice fel de retinere, predomina un pesimism puternic, uneori chiar plin de buna dispozitie: „Nu în iertare consta curajul, iertam totdeauna prea mult! Si asta nu serveste la nimic, e un lucru dovedit (...). Ascultati-ma pe mine, într-o seara ar trebui sa-i adormim pe vecie pe cei fericiti cufundati în somn si, asa, sa ispravim o data pentru totdeauna cu ei si cu fericirea lor. A doua zi vom deveni liberi sa fim cât ne place de nefericiti..." Stralucitoare si personala în primul rând, înfrânata înca de sintaxa, satira lui Céline va fi tot mai accentuata, mai exasperata – sa compa­ram, în acest sens, stilul din Calatorie la capatul noptii (1932) cu acela din Nord (1960) – ajungând pâna la a-l face pe fostul Bardanu sa „se îmbete cu cuvinte"."

Istoria romanului modern de R. M. Alberes


Calatorie la capatul noptii, apare în 1932. Un debut relativ târziu pentru un intelectual cu o experienta atât de dramatica si care demonstrase ca poate da frazei un sunet atât de profund, de evocator. O sem­neaza cu pseudonim, împrumutând numele mamei sale de dinaintea casatoriei. Romanul are succes, e încununat cu unul dintre cele mai importante premii literare ale Frantei, Renaudot; Céline devenise un nume cunoscut si Destou­ches nu avea sa-l mai paraseasca niciodata. Adoptarea unui pseudonim are o semnificatie mai adânca decât aceea a unui detaliu de istorie literara: asemenea lui Bardamu, eroul cartii sale, el îsi pune o masca si descopera ca i se potriveste mai bine decât propriul chip. De aici înainte, "Céline va înainta prin opera, ascuns în spatele mastilor unor personaje multiple, atribuindu-i fiecaruia dintre ele vederea limitata care nu e, de fapt, a lui însusi". Cuvin­tele lor sunt ecourile propriului sau glas, deformate de doua ori – o data când se rasfrâng dupa ce au atins punctul în care Destouches a trait emotiile evocate în roman si, a doua oara, când sunt reinterpretate de Céline.


No special remarks; e corectata si ready for print! eventual nu uitati sa numerotati paginile!


G.

Read more....

marți, 22 mai 2007

Yahoo Maps widget

Still coding. Nothing to see yet, come back soon.

G.

Read more....

luni, 7 mai 2007

Princepele de Eugen Barbu

Download links:
http://www.mediafire.com/?2yzddzjmv12
http://rapidshare.com/files/29963079/Princepele_de_Eugen_Barbu.rar

Word, ~110 000 cuvinte, corectat

"Despre Princepele (1969) s-au spus lucruri adevarate, intre ele si acela ca-i un roman istoric „cu cheie“, ceea ce vrea sa zica mai multe feluri de simboluri si aluzii. Alt fapt, incontestabil, este ca romanul are o filozofie sau incearca a avea una meditand in jurul ideii de putere. Puterea ar fi dat adevarata tema a cartii lui Eugen Barbu, iar pretextul – o epoca aberanta, cruda si somptuoasa in istoria noastra: epoca fanariota."

Eugen Simion, Scriitori romani de azi


"Princepele nu este atat un roman despre tipurile ori modurile puterii, cat unul despre exercitiile posibile ale acesteia, prozatorul vizand dinamica istoriei in perspectiva actelor, a manifestarilor ideii de putere si, numai in al doilea rand, profilul, complex fara indoiala, al personalitatilor care o reprezinta.

Exercitiul real dar si cel inchipuit al puterii au acelasi efect; lihtisul, melanholia, topirea energiilor in atoatecuprinzatoarea lume orientala; lucrarea Principelui, opera messerului si viziunile lui Hrisant Hrisoscelu [cel din "Saptamana nebunilor"] sunt alte ipostazieri ale visului si realitatii puterii, ale exercitiului acesteia. Sub diverse infatisari, prozatorul a vizat in aceste trei romane descoperirea resorturilor interioare ale mecanismului puterii si rezultatul actiunii lor asupra unor „suflete” a caror esenta ramine mereu aceeasi, dincolo de hotarele despartitoare ale nivelelor cronologice ale istoriei: agonia unei lumi in Groapa, crepusculul unei epoci in Princepele, prabusirea stralucirii Veneziei – totul ilustreaza deriziunea unui spatiu care isi afla conditia supravietuirii sale tocmai in acceptarea acestui mod de a fi.

Ioan Holban - Lihtisul si melanholia (II)

O carte superba, ce mira prin faptul ca a trecut de cenzori in acele vremuri, avand in vedere ca prezinta o iubire intre doi barbati ("Samanta ta e rece, adauga Ottaviano"), fiind in acelasi timp si o satira, critica, a regimului comunist. Mai mult decat atat, Princepele inspaimanteaza prin reflectia deosebit de fidela a intregii istorii romanesti: " Nenorocitii astia nu mai stiu ce sunt aceia stramosi, i-am corupt, i-am invatat sa fure... Tara, sau ceea ce numim noi tara, este corupta pana in maduva oaselor. Nu se dobandeste nici buna ziua fara un bacsis... Sfintii, chiar daca ar mai invia pe acest pamant, ar fi ucisi cu pietre. Nimeni nu mai are nevoie aici de cinste...."

Poveste de iubire, dar in acelasi timp si Principele lui Machiavelli, Princepele este cea mai buna carte romaneasca din ultimul secol, alaturi de Craii de Curte Veche si Saptamana nebunilor.


G.

Read more....

joi, 3 mai 2007

Lectii de filozofie de Jean Beaufret

Download links:
http://www.mediafire.com/?6qjmmiknnnj
http://rapidshare.com/files/141133263/Lectii_de_filozofie_de_Jean_Beaufret.rar

Word, ~260 000 cuvinte, corectat

Învăţătura profesorului Beaufret era consacrată în principal studiului marilor filosofi cărora, după spusele lui Nietzsche, le revine sarcina de a asigura gândirii locul său de frunte de-a lungul secolelor şi de a conserva astfel eterna fecunditate a ceea ce este mare. Am ales deci în mod firesc să alcătuiesc această carte, cu excepţia introducerii, din cursurile – douăsprezece în total – consacrate doctrinei sau cel puţin unor aspecte esenţiale ale doctrinei marilor gânditori. Am regrupat aceste cursuri în trei părţi (Filosofia greacă, Raţionalismul clasic, Idealismul german şi filosofia contemporană) având grijă ca, prin diversitatea şi importanţa autorilor abordaţi, ele să însoţească de la un capăt la altul parcursul gândirii occidentale şi să ne introducă în miezul acesteia.

Sursa principală a acestor lecţii ce se întind pe o perioadă de peste douăzeci de ani (1950-1972) este constituită din notiţele elevilor lui Jean Beaufret. Pentru unele cursuri am avut la dispoziţie mai multe versiuni, ceea ce mi-a permis s-o aleg pe cea mai exactă şi mai completă. Am putut de asemenea consulta, printre hârtiile autorului, caietele unor elevi corectate de mâna sa, precum şi unele lecţii redactate în întregime de el.

Am hotărât să adaug, în chip de anexe la textul cursurilor, lecţii sau extrase de lecţii ce vin să completeze sau să aprofundeze aspecte ale doctrinei evocate prea rapid sau prea concis de către autor. Am făcut-o cu grija de a nu afecta coerenţa lucrării şi nutrind chiar speranţa de a o consolida prin acest demers.

Din cuprins:

Cuvânt înainte de Philippe Fouillaron

Introducere

Discurs liber pe tema „Ce este filosofia?"

Partea întâi Filosofia greacă

Capitolul 1 Platon

Capitolul 2 Meditaţia asupra fiinţei în filosofia lui Aristotel

Partea a doua Raţionalismul clasic

Capitolul 1 Note despre Descartes

Capitolul 2 Evidenţă şi adevăr/Descartes şi Leibniz

Capitolul 3 Monadologia

Capitolul 4 Spinoza

Anexe

Anexa 1 Calculul seriilor şi calculul infinitezimal la Leibniz

Anexa 2 Imaginaţie curentă si imaginaţie profetică la Spinoza

Partea a treia Idealismul german şi filosofia contemporană

Capitolul 1 Filosofia critică a lui Kant

Capitolul 2 Kant, critica facultăţii de judecare

Capitolul 3 Despre Logica lui Hegel

Capitolul 4 Filosofia lui Nietzsche

Capitolul 5 Ideea de fenomenologie la Husserl

Capitolul 6 Ce este Sein und Zeit

Anexe

Anexa I Libertate şi autonomie

Anexa II Extras dintr-un curs despre Nietzsche

Lista ediţiilor româneşti citate


Cartea se adreseaza celor deja familiarizati cu probleme discutate, nivelul fiind mediu-avansat, cu emfaza pe avansat.

Arhiva contine si scan-urile originale, sub format pdf, in caz ca cineva vrea neaparat citatele din greaca veche cu toate tildele si accentele. Foarte multa greaca veche in cartea asta.

Wordul e corectat si aranjat (da, toate cele ~2100 de note sunt au fost introduse), gata de printat. Nu uitati sa va uitati peste margini si numerotati paginile inainte de printat.


Enjoy.



G

Read more....