luni, 28 mai 2007

Moarte pe credit de Louis Ferdinand Celine

Downloads links:
http://www.mediafire.com/?c53hqzenkyt
http://rapidshare.com/files/33867509/Moarte_pe_credit_de_Louis_Ferdinand_Celine.rar

Word, ~200 000 cuvinte, corectat

Céline n-a fost un cinic. Argumentul cel mai convingator e Moartea pe credit. "Exista la Céline, mai ales în Moarte pe credit (1936), o zona poetica vasta în care te plimbi prin gradinile copilariei, prin zvonul unei muzici dulci. Daca lumea nu i s-ar fi aratat vrajmasa, daca i-ar fi lasat scriitorului putinta sa traiasca, Céline ar fi cântat duioasele melodii de odinioara, ar fi povestit frumoasele basme cu zâne si cu regele Krogold. Viseaza emotionante balete sub clar de luna, fantasmagorii agreste". În Calatorie, Bardamu traverseaza cercurile unui infern dantesc, o Europa devastata de razboi, o Africa zdrobita, agonizând sub povara colonialismului, o America traind cosmarul dezumanizarii si, mai ales, o Franta a periferiilor, o Franta care întrupa mizeria, injustitia sociala, moartea. Céli­ne-Ferdinand din Moartea pe credit se întoarce spre lumea unei copilarii triste, patrunsa, însa, de o înduiosatoare aspiratie la puritate. Din perspectiva acestei carti, expe­rientele lui Bardamu, consemnate cu patru ani mai de­vreme, devin de un tragism si mai zguduitor, pentru ca sunt raportate la un univers care le prevesteste si le contrazice, deopotriva. Dupa ce si-a strigat sfâsietoarea emotie în fata unei lumi odioase, Céline se apleaca asupra lui însusi; el abandoneaza masca lui Bardamu si introduce în nara­tiune acel eu pe care avea sa-l pastreze pâna la încheierea întregii sale creatii. "Reprezentându-l pe scriitorul Céline si nu pe doctorul Destouches, acest eu îi ajunge sa ia, în raport cu lumea reala, cu experienta traita, distanta nece­sara recrearii artistice".

Cel de-al doilea roman al lui Céline marcheaza punerea la punct, as spune crearea unui sistem, a frazei întreta­iate de puncte de suspensie, ,,a stilului perforat, stilul-dantela" care nu aparuse decât sporadic în Calatorie. "Moartea pe credit, care nu are caracterul demonstrativ al cartii anterioare unde fiecare episod parea sa-si gaseasca locul într-o serie prea bine reglata, permite universului lui Céline sa se largeasca: disperarea atinge farsa, trucu­lenta, învalmaseala". Amaraciunea nu mai e nota do­minanta a acestui dans macabru: negrul poate fi culoarea mortii, dar si a unui anume fel de umor. Asa cum îi mar­turisea scriitorul, cu putini ani înaintea sfârsitului, lui Robert Poulet: "Oricine îmi vorbeste e, în ochii mei, un mort; un mort cu suspendare, daca vrei; un om viu prin hazard si pentru o clipa. În mine salasluieste moartea. Si ea ma face sa râd! Iata ce nu trebuie sa se uite: ca dansul meu macabru ma amuza ca o farsa imensa. De câte ori imaginea «fatalei stingeri» se impune în cartile mele, se aud unii care pufnesc în râs [...]. Crede-ma; lumea e nostima, moartea e nostima; de aceea, cartile mele sunt nostime si, în fond, eu sunt un om vesel". Nostim nu e, fara îndoiala, un cuvânt foarte potrivit at mosferei din cartile lui Céline; dar paradoxul e doar aparent: scriitorul (si, odata cu el, eroii sai) traiesc cu cer­titudinea ca fiecare gest al omului viu e însotit de umbra mortii. E certitudinea filosofiilor antropologiste ce descind de la Pitagora si de la Socrate si ajung pâna la Bergson, Jaspers si Heidegger. O umbra care trebuie sa fie consti­entizata; dar Céline nu descopera în ea un efect mora­lizator, pentru ca, la el, viata si moartea se identifica într-atât, încât una nu o poate înrâuri pe cealalta, amândoua reprezinta aceeasi realitate.

O miscare neîntre­rupta, ale carei pauze subîntelese sunt umplute de punctele de suspensie ce permit organizarea materiei verbale în perioade ritmice, lungi si scurte, ca în prozodia muzicala a poemului clasic, sugerat, în esenta, de "dantelele" céliniene. Un limbaj de o uimitoare bogatie, în care expre­sia familiara, argotica, feroce creste luxuriant, iar onoma­topeea aspra devine melodioasa. "În ansamblul ei, Moartea pe credit se impune mai putin prin cautarile sintactice, rare si risipite, cât prin aliura si prin tonul povestirii."

Initierea în misterele ororii si ale absurdului i-a mij­locit-o razboiul (cineva compara primele pagini ale Cala­toriei cu halucinantele Orori ale razboiului ale lui Goya). Nu s-a exagerat când s-a spus ca aici s-a creat substanta întregii lui opere; careia avea sa i se adauge initierea în înfatisarile mizeriei, revelate zilnic "doctorului saracilor". Din aceasta perspectiva, Moartea pe credit, cartea propriei copilarii, nu ar fi putut fi scrisa de cineva care nu a cunos­cut pustiitoarea atmosfera a saraciei altora. Imaginile, pline de acea teribila forta a autenticitatii, par sa tâsneasca din profunzimile unei constiinte necontenit confruntate cu spaimele întregii umanitati care avea atâta nevoie de speranta.


No special remarks; e corectata and ready for print! eventual nu uitati sa numerotati paginile!


G.


1 comentarii:

cristi spunea...
Cand veti adauga si alte carti scrise de Louis-Ferdinand Celine?