duminică, 15 iulie 2007

Cretinul zilei: Cristi4n Gr3g3r

Tot ce-am scris mai jos am scris într-o stare de profundă furie. Ştiu că şi el are dreptate, şi ştiu că şi eu am. Nu pot să-mi cer scuze pentru furia mea, e pe deplin justificată.

Altfel spus, înţeleg, dar nu pot să accept.

Tot ce-am scris mai jos am scris într-o stare de profundă furie. Ştiu că şi el are dreptate, şi ştiu că şi eu am. Nu pot să-mi cer scuze pentru furia mea, e pe deplin justificată.

Altfel spus, înţeleg, dar nu pot să accept.


idiot

Cristian Greg3r


Idiotul din fotografie se numeşte Cristi4n Gr3g3r, are 25 ani, şi a asistat la o răpire, întrebându-se dacă să facă ceva sau nu. N-a făcut nimic.

Undeva, o femeie poate este violată sau vândută la proxeneţi în Spania fiindcă puţă mică e un laş. Că e laş cred că e destul de clar -- Greg3r nu se scrie Greg3r, iar sus era altă fotografie*.

Dacă îl prindeţi pe stradă, luaţi-l la omor liniştiţi, e doar un animal. Da. Animal. Un Om s-ar fi sacrificat pe sine pentru ca altul să scape de o soartă mai teribilă decât moartea.

Un animal, în schimb, când se simte ameninţat, fuge.


G.

*Am schimbat fiindcă avocatul meu (da, am unul, lucky me) m-a sfătuit să mă păstrez pentru lupte mai importante şi să las plevuşca în seama Domnului, care el toate le vede şi le ştie.

3 comentarii:

Cristian Greger spunea...
fiule… exista organe abilitate ! eu le-am anuntat ! in rest risca tu sa-ti iei un glontz in cap ! aloha ! Iar apropo de calcatul in picioare ! sa speri … ca nu ne intalnim ! nu de alta dar nu-mi plac amenintarile !
Geo Atreides spunea...
Asta e diferenta dintre un Om si un animal: Omul e mai precupat de celalalt decat de el, si nu-i pasa ca ar putea sa-si ia un glont in cap.
Tu chiar nu intelegi ca e mai important ca femeia aceea sa nu fie violata si vanduta in sclavie decat viata ta?

G.
Cristian Greger spunea...
Eu iti dau un sfat ! Sterge poza si numele meu de pe blog ! Nu am cenzurat commentul tau la mine si nici nu ti-am adus o jignire directa prin scrierea lui ! dar pt articolul asta si pt poza voi lua masuri legale ! e un sfat prietenesc !