You will have to get used to living without results and without hope.

luni, 29 octombrie 2007

Plumbul din capul şoferilor

Un studiu publicat în Enviroment Research, un jurnal peer-reviewed, şi preluat de The Independent, detaliază "o corelaţie foarte puternică" între expunerea copiilor la plumb şi rata violenţei 20 de ani mai târziu, când aceştia sunt adulţi.

Această corelaţie se menţine într-o multitudine de ţări, cu diferite condiţii sociale şi diferite sisteme de menţinere a ordinii.

Americanii au renunţat la benzina cu plumb din 1974, iar după 1990 nivelul crimelor a scăzut dramatic, trend observat şi în alte ţări.

Cercetătorii au descoperit că adolescenţii ce comit infracţiuni în mediu urban au nivele de plumb de patru ori mai mare decât cei ce nu comit infracţiuni; un alt studiu, condus de Fordham University, a găsit că din 3000 de cauze posibile ale criminalităţii, într-un eşantion de 1000 de tineri, nivelele înalte de plumb erau cel mai bun indicator al delicvenţei şi purtării violente.[Sursa]


Iată o explicaţie pentru agresivitatea românilor, la volan şi nu numai.

Nu ştiu exact în ce măsură se mai foloseşte tetraetilul de plumb prin România; am înţeles că de prin 2005-2006 s-a renunţat la el.

Dar, conform acestui studiu, am renunţat prea târziu. Efectele se vor vedea abia peste 15-20, când vor creşte primele generaţii neintoxicate de plumb; dar până atunci, Dumnezeu cu mila.

O altă explicaţie a acestei agresivităţi ar fi interzicerea avorturilor în perioada comunistă, asupra căreia voi reveni într-un alt post.

G.

Read more....

No comment

Ortansa Jude, şefa Centrului Naţional pentru Prognoză şi Meteorologie:

"Oricum, trebuie să înţelegem că tendinţa globală este să fie din ce în ce mai cald. Aceasta are şi cauze naturale, dar a intervenit şi mâna omului. Nu se ştie cât la sută e de vină omul şi cât la sută e vorba de cauze naturale, probabil că se cunoaşte acest lucru, dar este păstrat secret, din cauza anumitor interese. Un lucru rămâne, însă, cert: poluarea afectează, într-adevăr, producerea inundaţiilor. Explicaţia este că pulberile eliberate în aer contribuie la condensarea moleculei de aer".[subl.mea; sursa]


G.

Read more....

duminică, 28 octombrie 2007

Manele, ţigări şi TV

Ah, logica! Groaznic lucru. Când crezi că ai dreptate, jap! una peste ochi, să te trezeşti la realitate.

De exemplu, Dan.

El încearcă să tragă o paralelă între o aşa-zisă "discriminare" a sa ca fumător şi discriminarea rromilor. Zice el că societatea opresivă îl opreşte să otrăvească plămânii celor ce nu ţin neapărat să aibă plămânii otrăviţi, şi, pe aceeaşi idee, ar trebui să-i oprească pe cei ce ascultă manele în locuri publice să asculte manele în locuri publice.

Ce nu ştie Dan, şi sunt bucuros că am ocazia să-i explic, e că fumatul e dovedit cancerigen, că interzicerea fumatului în locurile publice a dus la scăderea atacurilor de cord cu 27%[1], că fumatul pasiv e aproape la fel de rău ca cel activ[2].

Pe de altă parte, simpla audiţie a manelelor nu prezintă nici un risc de sănătate. Poţi să asculţi manele 24 din 24, şi nu o să faci cancer nicăieri, nici astm şi nici vreun avort spontan. Atâta vreme cât nu le asculţi la mii de decibeli, totul ar trebui să fie ok.

Concluzia sa, că sănătatea e mai importantă decât discriminarea, zboară în vânt. Dar, zice el, "de ce ar trebui sa fie cultura mai putin importanta decat discriminarea?"

O să-l las pe John Stuart Mill să răspundă aici:

That the only purpose for which power can be rightfully exercised over any member of a civilized community, against his will, is to prevent harm to others. His own good, either physical or moral, is not sufficient warrant. He cannot rightfully be compelled to do or forbear because it will be better for him to do so, because it will make him happier, because, in the opinion of others, to do so would be wise, or even right... (On liberty)

Mai pe scurt: nu interzici ceva decât dacă acel ceva face rău altcuiva. Nu poţi să interzici manele fiindcă tu crezi că e mai bine, mai wise, să nu asculţi manele. Cultura nu provoacă harm to others, discriminarea da.

Se plânge Dan în continuarea postului că postul public de televiziune, la care plăteşte abonament, se gândeşte să dea manele pe post... în cadrul emisiunilor dedicate minorităţii rromilor. Şi nu e drept! El plăteşte abonament! De ce să asculte manele? Exact! Are dreptate! Să interzicem tot folclorul minorităţilor conlocuitoare! Tătari, turci, maghiari, rromi! Auslander raus! "Tiganii sunt discriminati in tara mea si ar trebui sa-mi pese de ei mai mult decat de mine? Nu cred." [end direct quote]

Discutabil în ce măsură manelele sunt folclor rrom, dar asta nu schimbă deloc argumentaţia despre emisiunile dedicate minorităţii rrome. Şi ei sunt cetăţeni români, şi ei au dreptul la timpi de emisie. Valoarea culturală a manelelor e complet în afară acestei discuţii.

G.

Read more....

sâmbătă, 27 octombrie 2007

Împotriva carităţii

Închipuiţi-vă o sală mare.

În această sală sunt în jur de 500 de copiii: sugari, preşcolari, adolescenţi. Toţi au cancer.

Intră un doctor, însoţit de o doamnă, încă tânără şi frumoasă. Fără se se uite în stânga şi în dreapta, se îndreaptă direct spre patul unei bebeluş de un an şi zece luni.

"Acest copil va trăi!" spune el şi împreună cu familia, iese din salonul canceroşilor.

Ceilalţi 499 de copii urmează să moară, fiecare cum poate.


De ce a fost salvat doar acel copil? De ce nu şi restul?

Simplu. Doamna aceea tânără şi frumoasă era o prietenă a părinţilor, iar numele ei este Mihaela Rădulescu, un nume care poate să strângă 100.000 de euro în 24 de ore. Mai mult, şi părinţii sunt semi-vedete: Liana Stanciu şi Mihai Georgescu.

Restul de aproximativ 499 de copii cu cancer nu cunosc pe nimeni celebru. Deci, spune raţionamentul, ei trebuie să moară în chinuri teribile. Ei nu vor avea parte de tratamente scumpe la Viena, nu, ei vor avea parte doar de durere.

Caritatea ajunge astfel o monstruozitate: viaţa unui copil e mai valoroasă ca a altora, doar fiindcă părinţii cunosc persoana potrivită. Este o nedreptate care-mi încreţeşte carnea pe mine şi mă umple de furie. Nu prin donări de bani vom face lumea mai bună, niciodată! Ci schimbând sistemul, ca toţi să aibă parte de acelaşi tratament.

Liberté, égalité, fraternité, ou la mort!


G.

Read more....

Gena orientării sexuale

viermi nematoziCercetării conduşi de Erik Jorgensen (Utah University), au reuşit să schimbe orientarea sexuală la viermii nematozi, activând o singură genă, "fem-3". Astfel, exemplarele având această genă sunt atrase de viermii de acelaşi sex.

O explicaţie în engleza comună o puteţi găsi pe msnbc, studiul original aici, comunicatul de presă oficial aici, iar în Nature un articol ce arată că nu e vorba despre "viermi homsexuali (lesbieni)", cum a apărut ştirea în presă, nici despre gena orientării sexuale, cum am publicat-o eu.

E greu să aplici această descoperire la om: nu suntem nici hermafrodiţi (fir-ar!), nici sexualitatea noastră nu e bazată (în mare parte) pe feromoni. Dar, pe de altă parte, este încă un argument pentru cei care susţin că homosexualitatea nu e o alegere, ci e predeterminată genetic.

Personal, cred că factorii care determină înclinaţia sexuală sunt într-o proporţie covârşitoare biologici. Însă nu cred că discuţia ar trebui purtată în aceşti termeni; chiar dacă ar fi strict o alegere personală, homosexualitatea n-ar trebui tratată diferit de heteresexualitate: e vorba de doi adulţi care se iubesc, şi în faţa statului sau a societăţii, faptul că se iubesc primează, nu sexul lor.


G.

Read more....

joi, 25 octombrie 2007

Cretinul zilei: Camera Deputaţilor

Aleşii noştri, sau mai degrabă ai celor care i-au votat, au adopat 120 de modificări la Codul penal şi la Codul de procedură penală.

Printre cele mai drăgălaşe spicuim:


  • Procurorul trebuie să întrebe întâi urmăritul dacă îl lasă să se uite prin casă şi abia după aceea să ceară mandat de percheziţie. Ca să obţină mandatul, trebuie să prezinte un proces verbal prin care să arate că urmăritul a refuzat să predea obiectul căutat de procurori.
  • Întâi se începe urmărirea penală, se anunţă urmăritul că este urmărit, şi abia după aceea se pot asculta telefoanele.
  • Infracţiunea se numeşte că are consecinţe deosebit de grave dacă pagubele depăşesc 9 milioane de euro, nu ca acum, un flecuşteţ de 60.000 de euro.
  • Nu mai e voie să difuzezi materiale audio-video. Nici dacă cel filmat o ştie.
  • Procurorii nu mai pot dispune reţinerea pe 24 de ore.

Iată de ce Camera Deputaţilor are onoarea de a fi azi Cretinul Zilei, "cretin" însemnând aici "hoţ fără nici cea mai mică urmă de nesimţire".

În ce ţară trăim...


G.

Read more....

No comment


bush hitler morph

G.

Read more....

marți, 23 octombrie 2007

Personale05

Poze cu munţi; platoul Bucegi, unde încă aştept marele foc care să cureţe hotelurile şi telecabina.

Un vis fain cu Alex.

Ziua asta nu începe bine deloc.

G.


Read more....

luni, 22 octombrie 2007

Hero of the day: Greenpeace

Astăzi Greenpeace sunt eroii zilei.

Ei au dus la Umweltbundesamt, Viena, mai multe pâini, la analiză, şi s-au întors cu nişte rezultate nu aşa de bune: pâinea produsă de Snack Attack conţine OMG-uri! soia, mai precis... fără să fie etichetate corespunzător, după cum cere legislaţia europeană.

Au arătat analizele şi la Cora, şi la Carrefour. Cora a retras produsele, ţăranii de la Carrefour (întotdeauna cu standarde mai joase), au refuzat. [Sursa]

UPDATE: Şi Carrefour au retras produsele! O victorie completă pentru Greenpeace.

Aşadar nu mâncaţi nimic pe care scrie Snack Attack, poate doar dacă vreţi să testaţi pe pielea familiei voastre efectele organismelor modificate genetic.


G.

Read more....

duminică, 21 octombrie 2007

Marea împădurire

Dacă iubiţi natura, ba chiar şi dacă vă e drag Bucureştiul un pic, Pădurea e în pom vă invită pe 28 octombrie la plantat copaci.

Deci, ori ne plângem că ni se betonează Bucureştiul şi făţarnic nu facem nimic, ori punem mâna pe lopată şi hârleţ, că altcineva n-o să o facă facă pentru noi.

Vremea se anunţă frumoasă pentru weekend; şi chiar de n-ar fi, tot ar trebui să mergem.

Veniţi la plantare!


G.

Read more....

sâmbătă, 20 octombrie 2007

Dumbledore e homosexual!

In front of a full house of hardcore Potter fans at Carnegie Hall in New York, Rowling, sitting on the stage on a red velvet and carved wood throne, read from her seventh and final book, "Harry Potter and the Deathly Hallows," then took questions. One fan asked whether Albus Dumbledore, the head of the famed Hogwarts School of Wizardry and Witchcraft, had ever loved anyone. Rowling smiled. "Dumbledore is gay, actually," replied Rowling as the audience errupted in surprise. She added that, in her mind, Dumbledore had an unrequited love affair with Gellert Grindelwald, Voldemort's predecessor who appears in the seventh book. After several minutes of prolonged shouting and clapping from astonshed fans, Rowling added. "I would have told you earlier if I knew it would make you so happy" [Sursa].


What else can I say

Everyone is gay...


Dacă mai vroiaţi altă dovadă că Rowling e mai bună decât Tolkien, asta e. Rowling are personaje reale, umane, Tolkien niste fantoşe manicheiste.

Dacă n-aţi citit Harry Potter, citiţi-l, merită pe deplin..


G.

Read more....

vineri, 19 octombrie 2007

Hipcrime 3

The Bear and the Bee

"Once upon a time there was a bear and a bee who lived in a wood and were the best of friends. All summer long the bee collected nectar from morning to night while the bear lay on his back basking in the long grass.

When Winter came the Bear realised he had nothing to eat and thought to himself 'I hope that busy little Bee will share some of his honey with me'. But the Bee was nowhere to be found - he had died of a stress induced coronary disease".

By Banksy, on a trashcan in Notting Hill

G.

Read more....

joi, 18 octombrie 2007

Oblomov de Goncearov

Download Links:
http://www.mediafire.com/?6eeuutrzwcwjpkq
http://rapidshare.com/files/63369400/Oblomov_de_Goncearov.rar

Word, ~200 000 cuvinte, corectat

Contains the text in roumanian, russian, english, italian


În literatura rusă a secolului al XIX-lea Ivan Alexandrovici Goncearov ocupă un loc cu totul aparte.

În afară de articolele de critică literară, scrise mai toate spre sfârşitul vieţii, precum şi de amintiri şi povestiri mai mărunte, creaţia lui Goncearov se compune din patru lucrări fundamentale care au şi adus celebritate autorului – romanele O poveste obişnuită, Oblomov şi Râpa, precum şi vastul reportaj de călătorie Fregata "Pallada".

Despre Oblomov se obişnuieşte a se spune – şi critica românească şi-a însuşit aproape în unanimitate acest punct de vedere – că e un "reprezentant tipic al moşierimii în descompunere". Ceea ce este perfect adevărat, dar nu reprezintă totuşi întreg adevărul. Dacă semnificaţia personajului s-ar reduce la atât, cu greu ar putea fi explicată şi trăinicia tipului, prezenţa lui constantă în conştiinţa umanităţii. Că fiecare tip literar reflectă în primul rând împrejurările epocii care l-a generat e un adevăr îndeobşte cunoscut. Dar personajul supravieţuieşte epocii numai atunci când întrupează şi o însuşire umană permanentă, o ipostază întotdeauna posibilă a omului.

Oblomov rămâne şi el un tip, al cărui exemplu negativ se va păstra viu şi în viitor, nu va păli cu timpul, ilustrând mereu şi în faţa posterităţii talentul artistic al aceluia care l-a creat.
Privit din perspectiva vieţii contemporane, din perspectiva bătăliei ideologice de astăzi, romanul Oblomov al lui Goncearov ni se înfăţişează, deci, în primul rând ca o izbândă remarcabilă a realismului, implicit şi ca o dovadă a excepţionalului potenţial creator al artei realiste. Fidelitatea faţă de adevărul vieţii se atestă a fi, prin exemplul lui Goncearov, o condiţie de bază a reuşitei în materie de creaţie artistică.

La pregătirea primei ediţii a Operelor complete (Ed. Glazunov, 1884), Goncearov a introdus anumite îndreptări în textul romanului Oblomov. Aceste modificări urmau linia pre¬cizărilor şi a prescurtării unor părţi din roman; în întregul roman au fost suprimate din dialoguri cuvintele care reveneau des – "spuse", "zise" etc. În ediţia Operelor complete din 1887, în comparaţie cu ediţia din 1884, au fost făcute doar neînsemnate îndreptări de ordin stilistic.

În actuala ediţie, Oblomov este tipărit după textul celei de a doua ediţii a Operelor complete ale lui I. A. Goncearov (Ed. Glazunov, 1887), ţinându-se seamă şi de ediţiile anterioare, precum şi de materialul manuscris. (Text din prefaţă)


G.

Read more....

luni, 15 octombrie 2007

Cretinul zilei: Cristian Şuţu


cristian sutu
Cristian Şuţu, paparazzi de amărăşteni


Nu e numai cretinul zilei, dar chiar are şanse mari de tot pentru cretinul anului.

Cristian Suţu, ziarist la Cotidianul, are o cameră şi un obiectiv telescopic.

Cristian Şuţu, în schimb, n-are nici mai mică urmă de simţ moral.

Cristian Şuţu e un pervers, un voyeur.

Cristian Şuţu e, astăzi, cretinul zilei, fiindcă nu şi-a dat seama că acest post reprezintă o ticăloşie rară. E orbirea unui paparazzi, ce calcă pe demnitatea unui om pentru a vinde maculatură sau a-şi face trafic.

Jurnalism? Nu. Doar circ, circ pentru desfătarea unor animale ca Cristian Şuţu.


G.

Read more....

miercuri, 10 octombrie 2007

Teatru de Moliere

Avarul • Domnul de Pourceaugnac • Burghezul gentilom • Vicleniile lui Scapin • Contesa de Escarbagnas • Femeile savante • Bolnavul închipuit
It includes the original french text

Downloads links:
http://www.mediafire.com/?3ssmmnesged
http://rapidshare.com/files/61506917/Teatru__de_Moliere.rar

Word, ~104 737 cuvinte, corectat
Conţine şi textele original în franceză


Avarul

Comedie în cinci acte, în proză

Comedia Avarul a fost reprezentată la 9 septembrie 1668 pe scena de la Palais-Royal. Reluând motivul din Aulularia lui Plaut, e poate comedia cea mai socială a marelui clasic, prin care pătrundem în interiorul unei familii burgheze din a doua jumătate a veacului al XVII-lea, îi aflăm moravurile şi vicisitudinile. Figura centrală, care le domină pe toate, este, evident, cea a lui Harpagon, personaj complex, stăpânit de o zgârcenie nemaipomenită şi de un egoism pe cât de odios, pe atât de ridicol.

În jurul său, evoluează cele două perechi de îndrăgostiţi – Élise şi Valère, Mariane şi Clèante– destul de convenţionali prin atitudine şi limbaj. Mult mai pitoreşti, mai reliefaţi sunt La Flèche, valetul lui Cléante, şi mai cu seamă jupânul Jacques, bucătarul şi vizitiul avarului.
Piesă în proză, Avarul nu s-a bucurat de un mare succes în faţa publicului din 1668, obişnuit cu comediile în versuri. În repertoriul molieresc, Avarul se numără, insă, printre piesele cele mai deseori reprezentate (peste două mii de spectacole din 1680 şi până azi). Prima ediţie datează din 1669.


Domnul de Pourceaugnac

Comedie – balet în trei acte, în proză

Domnul de Pourceaugnac, comedie-balet realizată în colaborare cu Lulli, a fost jucat pentru prima oară la castelul din Chambord în septembrie 1669 şi pe scena de la Palais-Royal la 15 noiembrie al aceluiaşi an. Improvizaţia cam descusută, povestea provincialului naiv şi grotesc, frate bun cu domnul Jourdain, care soseşte la Paris pentru a se căsători, îi îngăduia lui Molière tot felul de scene de farsă mai mult sau mai puţin originale, în care triumfă "geniul" intriganţilor simpatici Sbrigani şi Nérine. Culoarea, mişcarea, pitorescul limbii sunt remarcabile în această comedioară fără profunzime, e drept, dar care ne aduce, mai mult decât oricare alta, mărturia anilor pe care Molière i-a petrecut în provincie, atent la felul de a fi al oamenilor, de a vorbi şi de a se îmbrăca.


Burghezul gentilom

Comedie – balet în cinci acte, în proză

Comedia-balet Burghezul gentilom, scrisă în colaborare cu Lulli, a fost jucată pentru prima oară la 14 octombrie 1670 în faţa curţii aflate la Chambord. Publicul a aplaudat noua creaţie a iui Molière pe scena de la Palais Royal, la 23 noiembrie al aceluiaşi an.

Povestea domnului Jourdain, burghez înstărit dar grosolan şi incult, care vrea să capete maniere distinse, se înrudeşte îndeaproape cu cea a lui George Dandin, ţăranul parvenit. Mama nobiliară a caraghiosului domn Jourdain se leagă nemijlocit de snobismul burgheziei din vremea lui Molière, mare amatoare de titluri şi onoruri pe care le cumpăra ori de câte ori putea s-o facă. Grandoman, domnul Jourdain e tot atât de neînţelegător cu ai săi ca şi Orgon, Harpagon sau Argan. Şi aici, căsătoria Lucilei şi a lui Cléonte e ameninţată de ideile groteşti ale stăpânului casei. Vanitatea şi credulitatea domnului Jourdain sunt atât de mari încât, mai mult decât bolnavul închipuit Argan, ei acceptă cu încântare să devină mamamusiu şi să participe la baletul turcesc din final.

Bunul-simţ a autorului e exprimat prin vorbele înţelepte ale doamnei Jourdain, dar mai ales prin purtarea şi faptele Nicolei şi ale lui Covielle, totdeauna gata să ajute iubirea tinerilor împotriva maniei domnului Jourdain.

Megalomania lui Jourdain dă naştere câtorva scene, admirabile prin verva lor satirică, prin comicul lor spontan, ca de pildă lecţia de "filozofie" sau certurile sale cu Nicole.


Vicleniile lui Scapin

Comedie în trei acte, în proză

Comedia Vicleniile lui Scapin a fost jucată pe scena de la Palais-Royal duminică 24 mai 1671, dimpreună cu Sicilianul (ca reluare). E comedia cea mai veselă şi mai direct legată de inspiraţia populară. În teatrul molieresc, Scapin e cel dintâi valet promovat la rangul de prim-rol. Energic, descurcăreţ, optimist, Scapin e superior stăpânilor lui, întruchipând acel specific popular francez pe care-l vom regăsi în toată literatura dramatică de după Molière, de la Regnard la Marivaux şi la Beaumarchais.

Influenţele şi împrumuturile sunt numeroase în această farsă: Cyrano de Bergerac, Rotrou, Larivey şi chiar Ariosto. Dar maniera dialogului şi a îmbinării situaţiilor e cea a geniului molieresc în plină maturitate. Niciodată caracterul popular n-a ţâşnit mai limpede, mai voios, decât în bastonada administrată de Scapin bătrânului Géronte. Scena a stârnit indignarea lui Boileau, credincios apărător al ortodoxiei clasice, care nu putea înţelege farmecul acestei improvizaţii de geniu. Vicleniile lui Scapin s-au bucurat de un succes răsunător încă de la primele spectacole.


Contesa de Escarbagnas

Comedie într-un act, în proză

Scrisă la porunca regelui, pentru o serbare ta curte, Contesa de Escarbagnas a fost reprezentată la Saint-Germain în decembrie 1671, apoi la Paris, la Palais-Royal, în iulie 1672. Piesa cuprindea la premieră şi o pastorală despre care nu se mai ştie nimic. Alături de Domnul de Pourceaugnac, comedia aceasta într-un act ocupă un loc aparte în creaţia moşierească, deoarece zugrăveşte moravuri ale vieţii de provincie, fapt rar la Molière şi, îndeobşte, la toţi clasicii francezi. Vicontele, om de duh provincial, cam demodat, domnul Tibaudier, magistrat jovial şi deplorabil poet, domnul Harpin, financiar care-l anunţa, prin brutalitate, pe Turcaret al lui Lesage, contesa de Escarbagnas, preţioasă ridicolă şi grandomană, alcătuiesc un tablou plin de viaţă şi de pitoresc, rod al experienţei dobândite de Molière în tinereţe, pe când cutreiera Franţa în lung şi-n lat cu trupa sa.


Femeile savante

Comedie în cinci acte, în versuri

Scrisă în ultimii ani ai vieţii şi creaţiei lui Molière, comedia Femeile savante este opera sa dramatică cea mai complexă, cea mai bine construită, cea mai bine scrisă. E vorba iar de viaţa unei familii burgheze, stânjenite în desfăşurarea ei normală de mania Filamintei, femeia savantă, soră bună cu Orgon bigotul, cu Harpagon avarul sau cu Argan ipohondrul. Poziţia lui Molière în problema educaţiei femeii revine aici, după Preţioasele ridicole sau Şcoala nevestelor, mult mai nuanţată.

Comedia Femeile savante nu este numai o piesă cu teză. Momente de un comic savuros, de ironie fină împotriva purismului lingvistic şi a literaturii galante se regăsesc în scena concedierii Martinei sau în cea în care Trisotin se produce ca poet. Accente de farsă, de un comic burlesc, se simt în grandioasa ceartă dintre cei doi pedanţi, Trisotin şi Vadius, în care contemporanii s-au complăcut să recunoască pe abatele Cotin şi pe gramaticul Gilles Ménage. Beliza, fată bătrână, care se crede iubită în tăcere de toţi bărbaţii, reia cu mult umor tipul grotesc al contesei de Escarbagnas, în timp ce Armanda şi Filaminta îmbogăţesc portretul preţioaselor ridicole, înarmate de data aceasta cu o "terminologie" ştiinţifică. Raţionalismul molieresc este prezent şi aici, prin Crizal, Ariste, Clitandru, Henrieta, şi mai cu seamă prin devotata şi îndrăzneaţă Martina, al cărei bun-simţ popular te cucereşte de la prima replică. Reprezentată pentru prima dată pe scena de la Palais-Royal, la 11 martie 1672, comedia a văzul lumina tiparului în acelaşi an.


Bolnavul închipuit

Comedie – balet în trei acte, în proză

Comedia-balet Bolnavul închipuit a fost reprezentată la 10 februarie 1673 pe scena de la Palais-Royal. Prima ediţie datează din 1682.

E ultima piesă a lui Molière. La 17 februarie, pe când juca pentru a patra oară rolul lui Argan, Molière are o puternică hemoptizie şi se stinge după câteva ceasuri. Un văl de melancolie stăruie în jurul acestei comedii, unde totul ar fi vesel, dacă moartea n-ar fi întrerupt reprezentarea piesei, curmând viaţa zbuciumată a autorului.

Argan a fost îndelung comentat de critici: e oare un neurastenic, un ipohondru în adevărata accepţie a cuvântului, sau mai curând un mare egoist, căruia îi place să fie menajat de ai săi? Înclinăm să credem că ipohondria lui Argon e destul de superficială. Ca şi Orgon, Argan e, în ciuda simţului său practic de burghez econom, un credul în toate problemele vieţii şi va trebui în cele din urmă să i se arate – experimental – adevărata faţă a lucrurilor.
Multe sunt scenele şi înţelesurile tipic moliereşti ale acestei ultime comedii: satira puternică împotriva medicinei şi a slujitorilor ei, minunatele figuri de doctori şi spiţeri, foarte deosebiţi unii de alţii: Diafoirus-tatăl, grav şi prudent; Diafoirus-fiul, pedant şi stupid; Purgon, fanatic şi mânios; Fleurant, speculant; apoi tonul de farsă imprimat piesei de Toinette, soră bună cu Dorine şi cu Martine, devotată, inteligentă şi întreprinzătoare. Ghiduşiile, deghizarea ei în medic ambulant, verva ei nesecată ne fac să nu uităm legătura organică a lui Molière cu farsa populară şi cu spiritul comediei dell'arte.

Bolnavul închipuit mai cuprinde însă şi o notă nouă, duioasă, emoţionantă, în scena în care Angélique, crezându-şi tatăl mort, îl plânge cu sinceritate.

Ce să mai spunem despre Louison, fata cea mică a lui Argan? E o apariţie unică în teatrul lui Molière, de o prospeţime care-l anunţă parcă pe Chérubin al lui Beaumarchais şi eroinele lui Musset. Scena prefăcătoriei şi a mărturisirii – pe care o admira atât de mult Goethe – ne dă încă o dată dovada măsurii geniului molieresc, prin simplitate, armonie şi autenticitatea emoţiei.


Dacă interesează pe cineva, o să pun peste două trei săptămâni şi imaginile şi ornamentantaţiile din carte.

Nu uitaţi să numerotaţi paginile.


G.

Read more....

sâmbătă, 6 octombrie 2007

Încă un homofob

Numele lui e Buddha şi e homofob.

Într-un post din 4 octombrie, Buddha mai scrie o variaţie după prăfuita şi tocita temă pe care o ştim atât de bine: că sunt bolnavi, că sunt "molipsitori", că nu ştie ce se va întâmpla cu copilul lui când va afla de homosexuali, etc.

Ştiţi, aceeaşi melodie după care dansează minţile din stânga curbei, incapabile să înţeleagă complexitatea realităţii în care trăiesc. Să îi explic că homosexualitatea nu este o boală psihică? că nu se ia? Ar fi o idee; evident, n-a rezolvat nimic.

Bomboana de pe colivă este alta: pe ze list, buddha este pe locul 9 (alt homofob notoriu este pe 7), ceea ce înseamnă că e foarte citit. Din ce în ce mai mult îl înţeleg pe Plato când îi alunga pe poeţi din cetate: cei ce sunt foarte ascultaţi s-ar putea să nu cânte Frumosul şi Binele. Plato greşea; nu interzicând rezolvi ceva, ci discutând.

Dar ce discuţii poţi avea cu nişte caractere obtuze, lipsite de empatie, imune la logică şi bun-simţ?


G.

Read more....

vineri, 5 octombrie 2007

Personale04

Din link in link sărind (subiectiv-->ellaida -->tudor*), am dat peste un text scris de Tudor Chirilă.

Pornind de la reclama de prost gust cu panoul de publicitate care o să trăiască şi mâine, spre deosebire de noi simpli muritori, Tudor se revoltă împotriva morbidităţii stupide şi scrie pasional despre viaţă.

Într-un fel, textul aduce a Ginsberg, şi asta e ce m-a atras la el. Păcat că nu l-a continuat, păcat că nu l-a cizelat, ar fi fost un excelent manifest anti-consumerism. Aş fi tentat să-l continui eu, dacă nu aş ştii că stilul meu niciodată nu va putea să aibă aceeaşi vitalitate, aceeaşi, dacă vreţi, sete de viaţă.


G.

*Varianta cu diacritice aici.

Read more....