luni, 29 octombrie 2007

Plumbul din capul şoferilor

Un studiu publicat în Enviroment Research, un jurnal peer-reviewed, şi preluat de The Independent, detaliază "o corelaţie foarte puternică" între expunerea copiilor la plumb şi rata violenţei 20 de ani mai târziu, când aceştia sunt adulţi.

Această corelaţie se menţine într-o multitudine de ţări, cu diferite condiţii sociale şi diferite sisteme de menţinere a ordinii.

Americanii au renunţat la benzina cu plumb din 1974, iar după 1990 nivelul crimelor a scăzut dramatic, trend observat şi în alte ţări.

Cercetătorii au descoperit că adolescenţii ce comit infracţiuni în mediu urban au nivele de plumb de patru ori mai mare decât cei ce nu comit infracţiuni; un alt studiu, condus de Fordham University, a găsit că din 3000 de cauze posibile ale criminalităţii, într-un eşantion de 1000 de tineri, nivelele înalte de plumb erau cel mai bun indicator al delicvenţei şi purtării violente.[Sursa]


Iată o explicaţie pentru agresivitatea românilor, la volan şi nu numai.

Nu ştiu exact în ce măsură se mai foloseşte tetraetilul de plumb prin România; am înţeles că de prin 2005-2006 s-a renunţat la el.

Dar, conform acestui studiu, am renunţat prea târziu. Efectele se vor vedea abia peste 15-20, când vor creşte primele generaţii neintoxicate de plumb; dar până atunci, Dumnezeu cu mila.

O altă explicaţie a acestei agresivităţi ar fi interzicerea avorturilor în perioada comunistă, asupra căreia voi reveni într-un alt post.

G.

0 comentarii: