duminică, 11 noiembrie 2007

FreeRice sau Filantropica pe web

FreeRice. Îţi îmbunătăţeşti vocabularul şi ajuţi să hrăneşti oameni disperaţi.

The perfect site.

Tu înveţi un nou cuvânt, un amărăştean primeşte 10 boabe de orez. Iar cei din spatele site-ului câştigă 6 300 de dolari pe zi.


Să facem nişte calcule.

1 kilogram de orez conţine între 30 000 şi 50 000 de boabe (spune google-ul).

Să spunem 30 000, limita de jos.

O tonă de orez indian costă aproximativ 230$[1].

Deci: 1000 kg = 30 000 000 boabe = 3 000 000 de cuvinte.

Mai departe (vezi mai jos, la later edit):

Pe 10 noiembrie 2007 s-au donat 122.377.240 de boabe,

adică s-au ghicit/ştiut 122.377.240/10 = 12.237.724 cuvinte corecte. Să presupunem că rata de ghicit/ştiut e de 50%.

Asta înseamnă că s-au afişat 12.237.724*2=24.475.448 pagini.

La 3 reclame per pagină, înseamnă 24.475.448*3=73.426.344 afişări reclame.

La un profit de 0.01 cenţi/afişare rezultă 73.426.344*0.01=734 263,44/100=7 342$

Deci venitul pe ziua de 10 noiembrie 2007 = 7 300$

122.377.240 boabe înseamnă 122.377.240/30.000.000 boabe per tonă înmulţit cu 230$ tona= 940$.

Deci costul orezului din ziua de 10 noiembrie 2007 = 940$

Venit total în 10 noiembrie 2007 = 6.360$

6.300$ profit pur într-o singură zi.

2.321.400$ pe an.


Later edit (ian. 2009). Se pare că am greşit la calcule. Plata la reclame se face la mia de afişări. De asemenea, acum e doar un banner pe site, preţurile la orez s-au schimbat.

Să reluăm calculul.

Între 1 ian. 2009 şi 23 ian. 2009 s-au donat, în medie, pe zi: 85,407,170 boabe.

Care înseamnă 8,540,717 cuvinte ghicite, la o rată de 50% of being correct, înseamnă 17,081,434 pagini afişate.

Plata se face la o mie de afişări. Conform techcrunch, 1 mie de afişări se plătesc cu 0.26 de cenţi.

Deci, în medie, pe zi, freerice are un venit de 17,081,434/1000*0.26 = 4441$.

85,407,170 boabe / 30 000 000 boabe pe tonă ~ 3 tone.

1 tonă de orez, pe 23 ian. 2009, costă 888$ dolari, deci 3 tone = 2664$ [1]

Venit minim: 4441$-2664$ = 1777$ pe zi.

648.605$ pe an.

Calculul este influenţat de următoarele presupuneri personale:

1) numărul de boabe (33,575,675 pe zi pentru 2007 şi 120,390,747 pe zi pentru 2008)

2) rata de ghicit cuvinte corecte (eu am presupus 50%, dar dacă e mai mare, atunci sunt mai puţine pagini afişate)

3) numărul de boabe dintr-o tonă de orez (dacă e mai mic, sunt mai multe tone, deci venitul scade, dacă e mai mare, mai puţine tone)

4) metoda de cumpărare a orezului. Am presupus că e cumpărat în bulk de UN World Program, de la bursă, urmărind un preţ cât mai mic; preţul de 888$ pe tonă e dintr-un articol din 17 ianuarie 2009.

Oare cât costă întreţinerea site-ului? Să nu uităm, e sistersite-ului poverty.com, deci face parte dintr-o infrastructură (oameni+servere) existentă.


acum urmează the old edit:

Chiar dacă câştigă mai puţin de 0.01 cenţi per ad view, să zicem 0.001 cenţi, tot face un profit mare. Pur şi simplu, sunt multe multe cuvinte într-un kilogram de orez, iar orezul e foarte foarte ieftin.

Şi la urma urmei, nici nu trebuie să trimită orezul... Încet-încet se răspândeşte zvonul despre site, vin din ce în ce mai mulţi oameni. Până când un reporter mai isteţ demască potlogăria şi arată că nimeni n-a văzut un bob de orez, tipul isteţ care a făcut site-ul e undeva pe o plajă, bându-şi daiquiri-ul liniştit, mai bogat cu câteva sute de mii de dolari, în cazul cel mai prost, şi câteva milioane, în cel mai fericit. (O altă afacere, pe aceeaşi temă, este thehungersite: apeşi un buton, o data la 24 de ore, şi cică donezi o porţie de mâncare. De fapt, tot siteul este un imens magazin).


Pe lângă aspectul cras pecuniar, întreaga idee e de o moralitate îndoielnică. E ca şi cum un om emaciat ar sta cu mâna întinsă, ţinând un castron de lemn, lângă un copil ce-şi face lecţiile, şi la fiecare exerciţiu făcut corect, ar primi 10 boabe de orez.

Doar cruzimea evului mediu ar mai putea naşte o asemenea imagine.

Nu există soluţii simple pentru foametea şi sărăcia din lume. Orice am face, orice ce am încerca, totul se reduce la asta: trebuie să renunţăm la stilul vestic de viaţă. Ca toţi să avem ce mânca, ca toţi să trăim decent, ar trebui să trăim sobru, aproape monahic.

Iar asta nu vom face niciodată!

Cine ar renunţa la confort? La telefonul mobil schimbat în fiecare an, la maşinile mari şi luxoase, la zecile de gadget-uri din casă, la alimentele ieftine şi disponibile în orice anotimp?

Nu. E mult mai simplu să apăsăm ca maimuţele pe un buton, nu hrănind pe cei flămânzi, ci adormindu-ne conştiinţa şi ultimul dram de umanitate...


G.

1 comentarii:

rebeca spunea...
sunt totusi oameni care sunt dispusi sa renunte la stilul de viata capitalist, scarbiti de "valorile" promovate. cauta pe net despre freegans, e un exemplu printre multe altele.
www.eco-notes.over-blog.com