sâmbătă, 5 ianuarie 2008

Inşii zurlii

pe strada mea au aparut camere video de supraveghere(foto). sunt cocotate pe blocuri si ma inregistreaza de fiecare data cand scot capul pe fereastra sau cand ma fatzai pe carosabil. primaria sectorului 3 a montat un panou prin care ne anunta ca datorita acestor ochi electronici viata noastra va fi mai sigura. foarte bine, n-am nimic impotriva: in multe capitale europene am vazut astfel de sisteme si numai insii zurlii protesteaza cum ca li se incalca “privacy”.

Victor Kapra



Supravegherea electronică e ok, spune Victor, fiindcă şi alţii o fac. Pe principiul acesta, şi linşarea evreilor e ok, fiindcă de asemenea multe capitale europene au făcut-o acum 67 de ani. Eventual poate adoptăm şi un Patriot Act, ca americanii.

Apropo de lucruri care se întâmplau în urmă cu 67 de ani, există o sintagmă creată de John Zerzan (şi popularizată de Ward Churchill): Little Eichmanns. Eichmann, după cum încă n-am uitat, a fost un oficial nazist de nivel înalt care a organizat din punct de vedere birocratic Holocaustul. Era un om normal, care îndeplinea ordinele conştiincios. Era banalitatea întruchipată (Arendt dixit).

Astfel, Little Eichmanns se referă la cei ce, prin pasivitate sau orbire birocratică (ego dixit), ajută la crearea sau menţinerea unui sistem totalitar/autoritar. Little Eichmanns nu se implică, nu discută ordinele, îşi fac slujba şi atâta tot. De la funcţionăraşii Reich-ului sau cei ce lucrau în turnurile gemene sau oricare dintre cei 11000 de agenţi ai Securităţii, şi până la pasivitatea maselor, micii Eichmann sunt adevăraţii constructori ai totalitarismului.

Devine clar unde bat. Victor Kapra este un mic Eichmann. Sigur, n-a trimis pe nimeni în lagăr şi probabil este împotriva regimurile totalitare. Însă tăcerea/aprobarea/pasivitatea lui Victor aduce mai aproape instalarea unui asemenea regim. Încet-încet, drepturile fundamentale se erodează, până când într-o bună zi, Reichstag-ul ia foc, iar atunci e prea târziu pentru proteste şi păreri de rău.

Trăim vremuri întunecate, când până şi democraţiile cu experienţă îşi pierd libertăţile. E un proces mult mai lent decât în trecut, dar rezultatul e mereu acelaşi: Big Brother.


G.

1 comentarii:

ruminsky fascisti spunea...
Chiar de curand s-a publicat un studiu potrivit caruia suntem pe locul 2 in Europa (dupa Grecia) si 3 in lume (dupa Canada si Grecia) in cea ce priveste protejarea

Nu stiu daca e rezultatul inapoierii generale a societatii romanesti (pur si simplu nu aveau bani, si nici macar idea nu le trecea prin capatana aia seaca, sa instaleze sisteme de supraveghere electronica), ori e rezultatul unui plan deliberat al clasei noastre politice pline de responsabilitate civica si respect pentru cetateni. Presupun ca din prima cauza...

Oricum ar fi, e bine sa incercam sa ne pastram pozitia. Ma indoiesc ca vom reusi. Vom trece iremediabil printrun proces similar cu acela care a facut ca orasele Romaniei sa fie sufocate de masini, peisajul sa fie mazgalit cu vile, vilute si viloaie colorate ("Sindromul Pipera"), si blocurile tapetate de panouri publicitare. Va urma o frenezie de natura patologica sa ne instalam sisteme de securitate. Asculta ce-ti spun...

http://canadianpress.google.com/article/ALeqM5iNZdJp7VOI7lYSgAaIvjyVFi2_aA

http://politics.guardian.co.uk/homeaffairs/story/0,,2233519,00.html