vineri, 11 ianuarie 2008

Legea lui Dumitru Dragomir aprobată!

Surprinzător, România face un pas înainte!

Pe 9 ianuarie, preşedintele Băsescu a promulgat legea anti-violenţă iniţiată de Dumitru Dragomir (PRM). Legea prevede, printre altele:


  • opunerea cu violenţă faţă de personalul de ordine se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă;
  • cine rupe scaunele poate primi interdicţie de a mai ajunge în tribune între un 1 şi 3 ani;
  • pătrunderea pe arenele sportive a unei persoane căreia i s-a interzis accesul se pedepseşte cu închisoare;
  • este interzisă pătrunderea in tribune materiale cu mesaje obscene ;
  • este interzisă scandarea de expresii jignitoare ori vulgare, precum şi ameninţări cu acte de violenţă împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucători sau a bunurilor acestora;
  • este interzisă ocuparea altor locuri decât cele prevazute pe documentele de acces;
  • este interzisă scandarea de expresii jignitoare la adresa forţelor de ordine;
  • este interzis să-şi ascunda faţa, cu intenţia de a împiedica identificarea video.
  • este interzis pătrunderea în stadion cu obiecte conţinând „publicitate vizuală”.

Amenziile variază între 80 şi 3000 RONi sau 150-300 ore muncă în folosul comunităţii.[Sursa]


Cam ciudate exprimările de felul "expresii jignitoare" sau "publicitate vizuală". Sunt vagi, putând crea abuzuri.

Pe de altă parte, când astfel de scene sunt norma pe stadioanele româneşti, nu-ţi mai vine să despici firul în patru. Da, dacă unele prevederi ar fi aplicate întregii societăţii, nu numai pe stadioane, am putea să discutăm despre libertatea de expresie sau dreptul la intimitate. Să sperăm că nu vom ajunge acolo; să fim atenţi să nu ajungem acolo.

Bottom line, o lege extrem de necesară. Nu cred în civilizarea cu biciu', dar nu prea poţi discuta cu animalele altfel...


G.

1 comentarii:

mihai turcu spunea...
Nu sunt toti niste animale, totusi sunt printre ei si tineri frustrati (nu discutam motivele) care nu au unde se defula in alta parte. Ar trebui sa mergi odata intr-o galerie, cand toata lumea canta si-si incurajeaza echipa la unison e chiar frumos. E o chestie faina, pentru cateva clipe uiti de tine si simti la propriu ca faci parte din ceva mai mare (si cand spun "ceva mai mare" nu vb. de chestii idealiste si lipsite de substanta ca "societate", "unirea in cuget si simtiri" etc.). In acelasi timp iti descoperi multe instincte sa le zic arhaice: nevoia de a apartine unui grup, ura fata de ceilalti (i.e. echipele adverse), bucuria cand ai tai castiga. Canetti mi se pare ca a scris mare parte din "Masele si puterea" in timp ce locuia foarte aproape de stadionul lui Rapid Viena, si in fiecare duminica vuietul tribunelor ii ofera inspiratia necesara.