joi, 10 iulie 2008

Corespondenţa lui Gustave Flaubert

Downloads links:
http://www.mediafire.com/?mxj9nmcncaz
http://rapidshare.com/files/382800310/Corespondenta_lui_Gustave_Flaubert.rar

Word, ~170 000 cuvinte, corectat
contains texts in the original french and in romanian

Avatarurile corespondenţei lui Flaubert seamănă cu cele ale oricărei corespondenţe consemnate de istoria literară: distrugere parţială, deliberată sau prin accident (mutare, incendiu etc.), sustragere din circuitul public, publicare fragmentară, adaptată, cenzurată (de către destinatar, de către rudele acestuia, de către rudele autorului corespondenţei etc.), mai întâi eventual în reviste, apoi în ediţii tot mai cuprinzătoare şi mai bogat adnotate, pe măsură ce tipărirea trece de sub controlul membrilor familiei şi al prietenilor, improvizaţi peste noapte în editori, sub cel al unor specialişti avizaţi. Este un traseu pe care urmându-l corespondenţa devine Corespondenţă, adică operă integrată unui sistem care este Opera scriitorului, Opera încheiată prin moarte, funcţia de comunicare a scrisorilor cu un receptor (destinatar), care o citeşte în relaţie cu un sistem de referinţă imediat utilitar, suferind o mutaţie fundamentală prin multiplicarea receptorilor (cititorilor), pentru care referentul este altul: înălţat din ordinea confidenţialului, accidentalului, particularului univoc, în cea a unei generalităţi plurivoce şi paradigmatice, dintr-un plan al contingenţei cotidiene într-unui al necesităţii dincolo de cotidian.

Singularitatea Corespondenţei lui Flaubert – voită sau nu de acesta – poate să ni se impună ca un adevăr mai ales dacă o supunem la o probă foarte simplă: cea a citirii în paralel a scrisorilor sale şi a celor ale unor mari scriitori ce-i sunt contemporani (cazul George Sand ni se pare, în această privinţă, cel mai contrastant: în scrisorile ei cu greu poţi găsi altceva decât referiri nespecifice, extrinsece literaturii, interesul lor trebuind a fi căutat aproape numai în planul existenţial).

Am putea spune că Flaubert deturnează, într-o măsură suficient de mare pentru a deveni semnificativă, textul epistolar de la utilitatea sa obişnuită, imediată, pentru a-l anexa „muncii" sale creatoare. Vorbindu-ne din când în când despre omul Flaubert, el ne vorbeşte în schimb aproape tot timpul despre autorul Flaubert. Este – în aceasta rezidă unicitatea sa – vocea „monstrului sacru", un caz curios, şi fără egal, de corespondenţă „impersonală".


Corectată şi aranjată. Enjoy!


Related links: [soon]


G.

0 comentarii: