joi, 10 iulie 2008

Educaţia sentimentală de Gustave Flaubert

Downloads links:
http://www.mediafire.com/?ibz5zxfwxbz
http://rapidshare.com/files/128531200/Educatia_sentimentala_de_Gustave_Flaubert.rar

Word, ~138 000 cuvinte, corectat
contains texts in the original french, in spanish, italian and romanian

În versiunea definitivă a Educaţiei sentimentale, începută la 1 septembrie 1863 (deci aproape la douăzeci de ani după terminarea versiunii din 1843–1845) şi terminată la 16 mai 1869 (publicată la 17 noiembrie 1869), apar modificări esenţiale, care ne permit să vorbim, în ciuda identităţii de titlu, de o altă carte. Între timp, Flaubert îşi scrisese principalele opere (cu excepţia romanului Bouvard şi Pecuchet şi a celor Trei povestiri), constituindu-şi, odată cu fiecare pagină nouă, ceea ce astăzi numim o poetică flaubertiană. Evident, este singura explicaţie ce poate justifica marea distanţă dintre cele două versiuni, prima apărându-ne astfel faţă de a doua doar ca un proiect la nivelul subiectului (care, el însuşi, suferă mari modificări, după cum s-a văzut). Totuşi, istoricii literari încearcă şi o explicaţie de natură biografică (cu totul neconcludentă, după părerea noastră, dar pe care o consemnăm totuşi, fie şi numai pentru a demonstra lipsa de pertinenţă, pe plan specific literar, a unor asemenea corelări: Élisa Schlésinger a părăsit Franţa de mai bine de cincisprezece ani, ceea ce îi dă putinţa lui Flaubert să-şi desfăşoare în voie amintirile legate de iubirea sa din tinereţe).

Spre deosebire de prima versiune, în care cadrul istoric nu apare aproape deloc, ultima versiune frapează prin marele număr de detalii inspirate din evenimentele istorice reale. Este, sub acest raport, o adevărată cronică a vieţii pariziene în timpul domniei lui Ludovic-Filip şi al revoluţiei de la 1848. Un mare număr de personaje „secundare" aparţin acestei realităţi istorice, ele coexistând, în spaţiul ficţiunii romaneşti, cu personajele inven¬tate, întru unul şi acelaşi statut ontologic, şi aceasta datorită tratamentului scriptural omogen la care sunt supuse. Este doar unul din modurile prin care putem constata perfecta integrare a faptului de viaţă imediat, a docu¬mentului brut, în textul literar flaubertian. Există nenumărate mărturii, în Corespondenţa lui Flaubert mai ales, privitoare la felul minuţios în care acesta se documentează pentru fiecare rând din Educaţia sentimentală (metodă utilizată de el şi în celelalte opere, dar care aici, dat fiind numeroa¬sele referiri la istoria recentă a Franţei, trăită în parte de Flaubert şi de contemporanii săi, ia forme de o pedanterie uluitoare). Or, acest material referenţial, verificat cu minuţia şi acribia omului de ştiinţă tocmai în ceea ce priveşte funcţia lui referenţială, devine, în carte, totodată, şi un material de construcţie ca oricare altul, un material de construcţie pur şi simplu. Este paradoxul creaţiei flaubertiene, care construieşte, din documente meticulos adunate, o „carte despre nimic" adică o carte ce se defineşte, în ultimă instanţă, ca sumă de raporturi armonioase.

Că astfel stau lucrurile şi în cazul Educaţiei sentimentale, şi chiar mai mult decât în cazul tuturor celorlalte opere ale lui Flaubert, o dovedeşte insuccesul cărţii în momentul apariţiei sale. Alături de diatribele fulgurante (cea a lui Barbey d'Aurevilly, publicată în Le Constitutionnel, în care i se reproşează lui Flaubert şi „şcolii sale" „vulgaritatea" literaturii pe care o fac, este cel mai adeseori citată), există însă şi articole care văd în Educaţia sentimentală o capodoperă (cel al lui George Sand din La Liberté).

Receptarea ulterioară (atitudinea foarte rezervată a lui Lanson în faţa cărţii este simptomatică pentru felul cum e citită Educaţia sentimentală la sfârşitul secolului al XIX-lea şi în primele decenii ale secolului XX) se fixează la un punct de vedere care privilegiază în creaţia flaubertiană roma¬nele Doamna Bovary şi Salammbô. În ultimele trei decenii însă, odată cu afirmarea Noului Roman, Educaţia sentimentală e citită ca un roman „fără subiect", „fără acţiune", „fără deznodământ", şi chiar şi „fără personaje": ca un „anti-roman", deci. Novatoare în momentul în care a fost scrisă, cartea lui Flaubert continuă (şi va continua) să acţioneze ca operă novatoare.


Corectată şi aranjată. Enjoy!


Related links: [soon]


G.

0 comentarii: