joi, 10 iulie 2008

Ispitirea sfântului Anton de Gustave Flaubert

Downloads links:
http://www.mediafire.com/?un2pxxjyli9
http://rapidshare.com/files/128531201/Ispitirea_Sfantului_Anton_de_Gustave_Flaubert.rar

Word, ~42 000 cuvinte, corectat
contains texts in the original french, in english and romanian

Într-o scrisoare din 13 mai 1845 adresată prietenului său Alfred Le Poittevin şi trimisă din Milano, Flaubert scrie: „La Genova, am văzut un tablou de Breughel înfăţişând Ispitirea sfântului Anton, care m-a făcut să mă gândescsă adaptez pentru teatru Ispitirea sfântului Anton; dar asta ar cere alte puteri decít cele de care sunt eu în stare. Aş da întreaga colecţie a revistei Le Moniteur, şi o sută de mii de franci pe deasupra, ca să pot cumpăra acest tablou, pe care cei mai mulţi dintre cei ce-l privesc îl consideră neîndoielnic ca fiind prost." Flaubert se afla atunci într-o călătorie în Italia, însoţindu-şi sora, pe Caroline, care tocmai se măritase cu Émile Hamard.

În aşteptarea unui moment mai potrivit, Flaubert abandonează manuscrisul până în 1869 când, după ce termină versiunea a doua, definitivă, a Educaţiei sentimentale, începe din nou să modifice – pentru a treia oară deci – textul Ispitirea sfântului Anton: „...alcătuiesc un nou plan, îi scrie el lui George Sand în luna iunie a aceluiaşi an, şi citesc pe nerăsuflate Memoriile ecleziastice ale lui Le Nain de Tiliemont. Nădăjduiesc să găsesc o legătură logică (şi deci care să suscite un interes de natură dramatică) între diferitele halucinaţii ale sfântului. Acest mediu extravagant îmi place, şi mă cufund întru totul în el".

La 5 iunie 1870, într-o scrisoare adresată domnişoarei Leroyer de Chantepie, el face o mărturisire (mult citată mai târziu de critica literară) prin care pare a privilegia Ispitirea sfântului Anton în raport cu toate celelalte opere ale sale: „În ciuda necazurilor în care mă zbat, sunt pe cale de a termina Ispitirea sfântului Anton. Este opera întregii mele vieţi, de vreme ce prima idee mi-a venit în 1845, la Genova, în faţa tabloului lui Breughel, iar de atunci n-am încetat să mă gândesc la ea şi să citesc tot felul de cărţi legate de ea. Dar sunt atât de dezgustat de editori şi de ziare încât nu o voi publica acum. Voi aştepta zile mai bune; atâta pagubă dacă nu vor veni niciodată..." Într-adevăr, apariţia cărţii a fost întârziată de cearta survenită între Flaubert şi editorul său Michel Lévy. Cartea va fi tipărită abia în 1871, an în care Flaubert, dezlegat de obligaţiile contractuale pe care le avea faţă de vechiul său editor, poate în sfârşit să încredinţeze Ispitirea editorului Gustave Charpentier.

Îndată după publicare, Ispitirea sfântului Anton găseşte puţini admiratori, printre care pot fi citaţi Taine şi Renan. Cronicile din reviste şi ziare, după cum observă Flaubert însuşi în câteva scrisori, sunt „pline de injurii". Unul dintre articolele cele mai defavorabile este cel al lui Barbey d'Aurevilly.

În schimb Valéry, în secolul nostru, va face din ea una din cărţile sale de căpătâi.


Corectată şi aranjată. Enjoy!


Related links: [soon]


G.

1 comentarii:

Anonim spunea...
enjoy? tu ai citit-o, sau pornesti de la premiza ca dc e flaubert ceva ceva trebuie sa fie de capul ei? sau pe sistemul e flaubert, dc nu ti se pare geniala clar n-ai inteles-o...
mama, nu am citit in viata mea ceva atat de idiot. this is the crap our children are learning , ca sa-l citez pe roger waters if i may :D
partea buna ca e ca nu invata nimeni nimic :))