duminică, 6 septembrie 2009

Hipcrime

Furtună.

În ultima vreme simt furtuna ca regenerare. Ca un act ce ne va şterge păcatele.

Bineînţeles, e o dorinţă instinctuală de nou. De schimbare. De rupere cu rutina anilor ce-au fost toţi la fel.

Aici e păcatul ce se vrea şters.

În trecutul flat, în care mintea nu găseşte nimic să se ancoreze.

Aici sunt păcatele noastre.

Spunem: "Iată, aici am fost fericiţi". Sau: "Aici am luptat".

De acord.

Dar în continuare suntem murdari, iar ploaia ce ne va spăla păcatele nu vine.


Gânduri trândave, voi fi primul ce o recunoaşte. Gânduri de om ce n-are de predat un raport luni, ce n-are rate la bancă, bebe care-şi urlă foamea la trei noaptea.

Şi e bine aşa. Astfel ochii sunt deschişi, urechile atente. Eu sunt observatul (şi observatorul). Într-o lume în care dumnezeu nu există, oare nu-i aceasta singura poziţie raţională?

Cel puţin, asta-i ce am învăţat observându-...vă.


Dezastrul devine astfel o evadare. Neavând curajul de a acţiona, ne dorim ca iniţiativa să vină din afară, de neoprit ca un fenomen natural. Ceva, orice, care să apară între noi şi metrou, între noi şi mulţime, între noi şi insignifianţa clipei prezente. Eşti tentat să creezi tu însuţi dezastrul, o tentaţie grea, apăsătoare, a cărei amintire chinuie în momentele de plictis sau linişte.

Şi iarăşi ne dorim ploaia, şi iarăşi nu se întâmplă nimic.


Inventăm, fiindcă alternativa este nebunia, dezastre inofensive. Mergem până la marginea necunoscutului, marginea haosului, asiguraţi şi ţinuţi de mână de oameni pricepuţi. E ceea ce vrem, în faţa noastră, dar refuzăm pasul hotărâtor. Ne întoarcem, în mod paradoxal fericiţi... la fel ca un opioman.

Genul de minciună ce duce la nevroză.


G.

2 comentarii:

Anonim spunea...
haha ai recitat din Days of War, Nights of Love, de la CrimeThink. Bravo!
clarisa spunea...
da,furtuna ca regenerare,caci in timpul ei evadeaza visele limitate si dor pasii nefacuti in somn.
doar la marginea necunoscutului initiativa ne apartine,dar furtuna ne poate arunca orbi in pasul facut.boolers