Our only true life is in the future. We shall take part in it as handfuls of dust and splinters of bone. But how far away that future may be, there is no knowing. It might be a thousand years. At present nothing is possible except to extend the area of sanity little by little. We cannot act collectively. We can only spread our knowledge outwards from individual to individual, generation after generation. In the face of the Thought Police there is no other way.
Din motive de cruntă oboseală (călătorit 36 de ore) şi reajustare la atmosfera bucureşteană, sunt complet unavailable for everything (except you-know-what) pe următoarele două zile, prezenta zi inclusă.
Despachetăm după luni.
Small aside: ştiţi ce-i mişto? Să te întorci după 36 de ore şi să găseşti un mail care începe cu "hey lovely" de la cea mai drăguţă tasmaniană din lume. Really brightens one's day :)
Bikes, bikes, everywhere! Da, da, stiu ca tremura cam nasol, dar camera era pe bicla, bicla pe macadam, etc. etc. Urmariti pana la sfarsit, e cu surprize :D
Am lasat bicla aici, blocata, dupa care am fost aici pe cealalta parte a drumului, si-am cumparat margarina, punand monezile in aparatul de pus monezile, care mi-a dat restul. Michelle, casierita, doar mi-a dat bonul. La banii mai mari se implica personal :)
Mancare: Painea am gasit-o ieri noapte cand am fost dumpstering, margarina deja o stiti, rosiile erau in frigider.
Ieri s-a terminat intalnirea CJA-ul (Climate Justice Action) si ne-am zis la revedere pe decembrie, cand vom valsa cu fortele de ordine la COP15. Cu putin noroc voi fi si io p-acolo.
Am filmat lucruri ieri, mai putin fotografiat.
Un pic random ultimele doua zile, asa ca si media o sa fie la fel de random:
Bike counter thingie on a bridge in Copenhagen: http://bit.ly/wnJQc (needs HD; filmat cu sony cybershoot)
La Copenhaga e o zi destul de frumoasa, cu norisori si soare si un pic de vant. Suntem cu totii in cladirea Fabriken, unde tocmai s-a discutat despre cum se va lua cu asalt o anumita cladire din Copenhaga din decembrie.
Ceea ce e mai important, insa, e modul in care s-a discutat aceasta. Practic, o mare problema era o anumita formulare din comunicatul de presa (the call-out). Plenara, compusa din mai multi activisti din reteau CJA (climate justice action), era foarte divizata, unii vroiau "entering the building", altii "opening the conference", altii nu vroiau nici o mentiune. Dar, intr-un mod absolut fantastic pentru mine, facilitatorii s-au repliat, au redus optiunile, cei din grupul de lucru au clarificat, iar la sfarsit plenara a ajuns la un consens.
Toate acestea fara nervi, fara tipete, fara a vorbi peste celalalt, intr-un mod complet civilizat si nordic, total diferit de cel latin.
Azi incepe (si se desfasoara chiar acum) The Climate Justice Action meeting. Se discuta despre lucrurile care se pregatesc pentru COP15.
Si cum se discuta! Ma simt, intelectual si social vorbind, ca un provincial cu ochii mari si umezi venit in Marele Oras pentru prima data. In jurul meu sunt oameni de prin toata lumea: Europa, India, Brasilia, Philipines, neafiliati, self-organizing, coordonandu-se reciproc intr-un dans international foarte complicat, incercand sa salveze lumea.
Am zis si eu ceva, respectiv ca in Romania nu se intampla nimic. Ca in Romania nu este nici un meeting, nici un miting, nici o demonstratie, nici o mobilizare.
Fiindca romaniilor nu le pasa de schimbarile climatice. Asa sunt ei, un piculet de tot in urma timpurilor.
Revin cu amanunte pe parcursul zilei.
Update: Toate lucrurile se discuta si se decid bazat pe consens.
Si am mancat la un free kitchen ceva bun, dar n-am cablul de la camera lfot a mine acusica, asa ca v-arat alta data.
Ziua s-a incheiat absolut magnific, cu o vizita la sauna. Unde am fost pentru prima data complet gol in fata publicului. Inca un pas pe lungul drum al maturizarii.
Am vazut o imagine ce nu o s-o uit niciodata: tineri goi, lucind in lumina lumanarilor, dansand si razand fericiti. E un viitor al umanitatii pe care nu-l voi vedea niciodata.
Am inceput sa-mi formez niste opinii si niste idei, dar le mai mestec. Oricum, sentimentul de profunda libertate (sociala) pe care il simti in Christiania e unic. E vorba de un mod de a gandi care nu exista si care nu va exista prea curand in Romania. Parca e inchisoare tzara asta (ro), parca e un mic orasel de provincie umplut cu cei mai burghezi burghezi care au existat vreodata. Bleah.
Am plecat la 5 si zece din bucuresti, cu compania Comati. Am mers si-am mers si am mers si undeva la Sebes ne-am oprit 2 ore fiindca se lucreaza la ceva. La calea ferata sau asa ceva.
Si tot asa pana am ajuns la vama, pe la opt sau noua seara. De unde am trecut in ungaria.
A, Ungaria! Slovacia si Cehia! Aici am aflat eu pentru prima data ce inseamna autostrada. E o inventie fantastica, poate intr-o zi o s-o vedem si in Romania.
Am trecut in Germania, unde s-au continuat autostraziile. Iar in jurul lor foarte multe paduri; toate parcelele erau inconjurate de tufisuri si padurici si paduri. Foarte verde. Ca sa nu zic nimic de morile de vant:
Am traversat cu feribotul, si a fost amuzant. Foarte sea-sick inducing.
Facut si un mic speech, filmat de o colega de drum (hi Agatha :D)
Am ajuns pe opt seara; printre primele lucruri vazute: un romanas neaos, pe o alba bicicleta spunandu-i soferului: "Ti-o dau gratis daca imi duci una in tzara... "
Cam nasol.
Si la sfarsit, cativa italieni langa care am dormit azi-noapte (alaturi de boris din bulgaria, Agnes din Lituania, Mona din Germania):
Bun. Acum trebuie sa ajut la amenajarea unei sali; i'll update as soon as possible :)
Apropo, e o nebunie cu biclelele aici. O bicicleta neblocata poate fi luata (desi nu e tocmai kosher); bicicletele doar se blocheaza, nu se leaga cu lantul de stalpi (in general). Majoritatea au un dispozitiv de blocare foarte fain, care seamana cu o frana, ce se pune in spate.
E plin de biciclete aici. Plin. Toata lumea merge pe bicla, de la copii de 3 ani la mosi-mosi. Cel mai tare a fost sa vad frumoasele daneze (si sunt frumoase, goddamnit), imbracate de iesit in oras seara, elegant, pedaland pe un vant infiorator. Foarte sexy.
Benzile de bicla sunt mari, de vreun metru juma'. Danezii circula rapid si viguros.
An international meeting taking place in Copenhagen, October 15-18, to mobilise for and plan actions around the UN Climate Summit (COP15) in Copenhagen this December.
Deci între 13 octombrie şi 22 octombrie o să fiu pe drum şi la Copenhaga! Bineînţeles, cu casa şi masa lor, că altfel nici la Ploieşti nu ajung. (Bineînţeles, voi merge cu autobuzul, avionul poluează mult prea mult).
Ce o să fac acolo? O să reprezint EcoAssist-ul şi România la o întâlnire internaţională ce va pregăti acţiunile pentru marele summit din decembrie (la care iarăşi probabil voi merge), COP15. Acolo se va discuta viitorul civilizaţiei umane, respectiv cum, nu dacă, reducem emisiile de gaze cu efect de seră. E ultima şansă, altfel în câţiva ani va deveni imposibil să limităm încălzirea globală la doar +2 grade (peste 2 grade lucrurile devin imprevizibile şi non-liniare). Da, la stadiul acesta am ajuns... câţiva ani.
Deşi drumul şi casa sunt asigurate de un ONG internaţional (EYFA), voi avea nevoie de câteva lucruri.
1. În jur de 100-150 euro bani de buzunar, la care se vor adăuga vreo 60 euro finanţare proprie (sper).
2. Un laptop. Preferabil ceva mare, deşi ar merge şi ceva gen Asus EEE.
3. O cameră video HD (şi chiar şi un DSLR, dar asta nu e la fel de important).
EDIT: Prin amabilitatea celor de la Sony, am găsit cameră video! (şi foto!) Vom discuta despre ele însă la timpul potrivit.
Evident punctele 2 şi 3 se vor reîntoarce la proprietarii lor de drept după ce voi ajunge acasă.
Laptop-ul îmi trebuie din motive evidente, ca blogging şi twitter, etc.
Camera e foarte importantă: aş vrea să fac un documentar despre toată treaba asta; ce fac danezii verde, ce se întâmplă acolo, etc. Dacă se poate şi un microfon sau ceva asemănător... :P
În schimb, promit să twitteresc şi să bloghez constant şi să fac documentarul :) Sunt deschis de asemenea şi la alte sugestii.
Evident, sunt foarte entuziasmat! E prima dată când plec în străinătate, şi plec şi la un eveniment foarte important şi la oamenii mei, cum s-ar zice, activiştii de mediu. Şi mai sunt şi doar 12 zile până plec! *big big smile*
