joi, 7 ianuarie 2010

Fastfoodul, Statul şi soluţiile facile

Pe principiul istoric al fumăritului (vezi lunga şi luminoasa perioadă fanariotă), la vreme de gaură în buget mai punem de o taxă.

Pe fast-food.

Superficial, o idee bună: se reduce epidemia de obezitate (şi restul de boli asociate), şi vin bani la buget care se duc spre tratamentul celor deja atinşi.

Aşa cum există şi accizele şi taxele pentru alcool şi băutură; iar într-o lume mai bună, cum ar fi şi accizele şi taxele pentru droguri.

Dar dincolo de această privire superficială se schimbă lucrurile.

Ce înseamnă fast-food? Cum defineşti ce e bun şi nutritiv şi ce e dăunător? Te duci la elementele de bază (grăsime, carne, zaharuri, E-uri, etc) sau la produsele finite (hamburgeri, sucuri carbogazoase, chips-uri, etc)? Dacă alegi să taxezi produsele finite, de ce ai taxa un hamburger şi nu şunca sau o costiţă? Sau chiar smântâna de 20% grăsime...

Ar putea taxa tot ce are un conţinut mai mare de grăsime şi/sau zahăr. Rişti însă în felul acesta să atingi alimente de bază (sau tradiţionale) pentru o anumită pătură socială. Margarina e esenţială în multe familii sărace.

Însă dincolo de metodologie, problema de bază este alta: de ce ar interesa Statul ce bag eu (am folosit special verbul a băga) în mine? Sunt adult şi e dreptul meu să devin obez, diabetic, cu cancer la plămâni sau să supradozez. Ca multe altele (sinuciderea, profesia, orientarea sexuală, garderoba, gusturile muzicale, etc), e o decizie pe care o iau eu pentru mine, ce nu afectează pe nimeni altcineva.

Argumentul pentru taxele "de sănătate" e că, având un sistem medical public şi universal, alegerile pe care le facem (ţigări, băutură, droguri, mâncare) au un efect asupra societăţii, prin presiunea pe care o pun asupra sistemului.

Este adevărat; pe de altă parte, deja plătim contribuţii la acest sistem. În acele contribuţii nu sunt deja incluse probabilităţile şi costurile de a deveni obez? Dacă da, atunci o taxă pe fast-food devine inutilă. Dacă nu, atunci de ce nu scrie undeva că "obezitatea şi diabetul II nu sunt acoperite de asigurarea publică, costurile urmând să fie suportate integral de către pacient"... şi atunci din nou taxa devine inutilă.

În cazul al doilea (costuri suportate de pacient), se poate argumenta că bolile nu au drept cauze doar fastfood-ul sau ţigările sau alcool şi că ar fi nedrept să punem un nefumător, de exemplu, să-şi plăteasca tratamentul pentru cancerul de plămâni.

La fel, în primul caz, dacă am mări contribuţia la asigurările medicale, am fi nedrepţi cu cei ce aleg să trăiască un stil de viaţă sănătos, fără fastfood.

Orice om inteligent ar trebui să trateze Statul, mereu, cu o foarte multă suspiciune. Orice om ar trebui, când citeşte propuneri de legislaţie (care trec sau nu), să-şi pună mereu problema nu dacă aceea legislaţie îi încalcă libertatea, ci cât de mult i-o încalcă. Trebuie să se întrebe, printre altele (multe altele), dacă nu există alternative.

S-ar putea, de exemplu, să se reducă TVA-ul pentru legume şi fructe, TVA care este acum la 19%; sau chiar scăderea taxelor pentru sălile şi terenurile de sport. Această măsură însă nu aduce bani la buget, dimpotrivă (pe termen scurt, cel puţin). S-ar putea institui obligativitatea unor analize bi-anuale de colesterol şi alţi factori şi reducerea şi creşterea contribuţiei sociale în funcţie de aceştia; dar această măsură pare a avea o metodologie complicată (ce factori, ce valori, fraduare, etc), şi o logistică aşişderea (să zicem că 15 milioane de români ar trebui să-şi facă analize bi-anual: asta ar însemna în jur de 80.000 de analize pe zi, timp de 365 de zile).

Poate s-ar putea taxa toate localurile care vând mâncare. Deşi în felul acesta s-ar putea aduce bani în plus la buget, ai creşte fiscalitatea şi posibilitatea de a trimite anumite unităţi în zona gri sau neagră a economiei. Iar anumite sortimente (chips-urile şi sucurile) ar rămâne netaxate.

Până la urmă, însă, cred că un studiu economic (mai multe, în mod ideal) sau o analiză de cost sau orice altceva care arată a documentare şi cercetare, ar ajunge la concluzia de bun-simţ că sănătatea într-o societate cu resurse finite e o problemă foarte complexă ce nu poate fi rezolvată uşor. Ne-ar spune că ar trebui făcute multe lucruri, unele mai mici, altele mai mari, cuprinzând multe aspecte ale societăţii, de la nutriţie la sport şi educaţie.

Ce nu ne-ar spune e să fim mereu cu ochii pe Stat, locul de unde se decide asupra corpului şi buzunarului nostru; un rău necesar (în anii 2010 în care scriu aceste cuvinte), e de datoria să fim vigilenţi şi gata să ne opunem când un birocrat, din pur comfort intelectual, alege soluţia cea mai simplă (şi deseori cea mai ineficientă). Sau riscăm un stat doică, ce sufocă libertatea pe care în teorie o protejează. Drumul spre totalitarism e pavat cu intenţii bune...

Şi, ar spune unii, cu hamburgeri şi cremvuşti.


G.

3 comentarii:

alexandra spunea...
scuza-ma ca din tot articolul ma iau de doar doua cuvinete (in care de altfel tot subiectul este foarte bine tratat). dar iti citesc blogul de cateva luni bune si de fiecare care data cand aparea un articol imi ziceam 'uite un om care parca gandeste si intelege ca respectul sta la baza societatii'. si acum am inceput sa iti citesc articolul asta cu entuziasm doar ca sa ajuns la o fraza care mi-a dat peste cap toata parerea mea despre ce vrei tu sa transmiti. poate a fost ceva neintentionat sau poate tu chiar crezi asta insa te anunt cu mare bucurie ca niciodata in cei 21 de ani pe care ii am nu m-am trezit intr-o dimineata imbracandu-ma cu hainele pe care mi le-am ales eu si ascultand muzica pe care mi-am downladat'o eu si ducandu-ma la slujba pe care mi-am ales-o eu si mi-am spus deoadata 'hai sa fiu gay ca e fun si ar fi o alegere interesanta'. insa daca tu crezi ca mie mi s-a parut fun sa aleg asta doar ca sa fiu insultata,batuta si aproape alungata de acasa mi se pare o abordare interesanta.
sper totusi ca a fost doar o greseala pentru ca sincer imi place acest blog si totodata sper ca vei edita acest articol si vei sterge cele doua cuvine "orientare sexuala" din lista ta de alegeri pe care un om le face asa din senin intr-o zi.
daca insa nu vei face asta ,desi nu stiu cat de mult te va afecta pe tine,te anunt ca eu imi iau la revedere de la blogul asta.
scuze din nou ca nu am comentat mai pe subiectul articolului.
GabiMacovei spunea...
Geo, pornesti de la o premisa gresita ”Ca multe altele (sinuciderea, profesia, orientarea sexuală, garderoba, gusturile muzicale, etc), e o decizie pe care o iau eu pentru mine, ce nu afectează pe nimeni altcineva.”
Orice decizie pe care o iei afecteaza pe cineva. Nu esti un ocean de singuratate.
Geo Atreides spunea...
@Alexandra Stiu ca a fi gay nu e o alegere personala, ci o determinanta genetica. Dar, dupa parerea mea, ar trebui sa fie o alegere personala iar societatea sa nu se intereseze pe cine iubesc eu asa cum nu se intereseaza nici ce haine port sau ce coafura am.
Aici e toata treaba: alegere sau nu, societatea/statul n-au nici o treaba cu viata mea sexuala sau amoroasa.
O sa scriu un post despre curand, ok? :)

@Gabi bineinteles! dar aici vorbeam de a afecta in sensul tare, fizic (dat in cap, furat, etc), nu emotional (suparat, de exemplu).