luni, 26 aprilie 2010

Zi de piaţă şi reflecţii la o altfel de viaţă

Trebuie să-mi notez ziua de luni, e foarte ieftină piaţa Crângaşi lunea.

Am luat: nişte cartofi la 1.3 roni/kg, foarte mistoux şi sănătoşi. 2 salate medii si foarte frumoase la 0.5 bucata, 1 kilogram de ciuperci, tot frumoase, la 4 roni (!!!).

Plus borş (un lot foarte gustos, la obişnuitul preţ de 2 roni litrul) şi ceva rădăcinoase, ţelină şi păstârnac.

Aşadar astăzi iar zi de yumm yumm borş de cartofi, una din cele mai bune mâncăruri făcute de mine.

Toate astea le-am luat pe bicicletă -- în ghiozdan mai precis. Şi în 30 de minute mă dusesem şi mă şi întorsesem (din giuleşti, stadionul rapid).


De ce ţin al naibii să anunţ toate astea?

Fiindcă sunt ieftine şi bune.

Fiindcă din ce am luat azi mănânc (cu pâine) cel puţin 5 zile, dacă nu mai mult. Dacă ştii unde să te uiţi, poţi să faci economii substanţiale. Şi unde să te uiţi? În general în piaţă, pentru ce se produce prin românia, şi în hypermarket pentru ce nu (în speţă citrice, pomelo, d-astea).

Gândiţi-vă, înainte de a pune ceva în coş, dacă cumpăraţi produsul sau ambalajul. De exemplu:



În imaginea de mai sus se văd nişte chestii primite de bunică-mea; toate de acolo sunt, în general, degeaba.

Dar ce mă enervează cel mai mult sunt feliile acelea de caşcaval (sau ce era), al căror ambalaj era aproximativ 25% din greutatea totală. În fundal se vede şi nişte brânza topită, ce suferă de acelaşi păcat: zeci de mii de plastice şi foii pentru trei lulele trei surcele de produs.

În loc să cumpăraţi asemenea produse (high-end, ca să zic aşa), mai bine încercaţi cu încredere câteva din low şi middle-end. Decât să luaţi de pe raft mai mult ambalaj decât produs, staţi 5-10 minute la coadă şi luaţi brânza sau caşcavalul vrac; ieşiţi în mod sigur mai ieftin. Nu vă uitaţi că unele produse ieftine au etichete şi ambalaje urâte: nu ambalajul îl mâncaţi.

Chiar dacă câştigaţi mii de euro pe lună, asta nu înseamnă că trebuie să luaţi toate chestiile strălucitoare de pe rafturi; nici că puteţi să luaţi fructe sau peşti exotici cu chilul. Încercaţi (chiar încercaţi) să trăiţi frugal... de fapt nu frugal, ci simplu. Dacă în frigider găsiţi porcăriile de mai sus, înseamnă că ceva, undeva, nu e în regulă. Înseamnă că aţi muncit zile întregi din salariu ca să plătiţi kile de ambalaje, mii de kilometri de transport, designeri grafici, marketing şi o mulţime de alţi colaterali... nu produsul pe care l-aţi mâncat. Unii ar zice că plătesc experienţa achiziţionării şi consumului de produse high-end. Dar totuşi, după 2000 de ani de civilizaţie, de cultură, de vise şi speranţe, poate ar fi şi alte experienţe, mai satisfăcătoare decât consumul ca experienţă în sine.

La urma urmei, nu e vorba de a fi verde sau de a fi antisistem. Nu. Este vorba de tine şi munca ta: în ce transformi opt ore pe zi, 20 de zile pe lună? În gunoi frumos colorat? În satisfacţii reptiliene, iluzorii şi fade?

Data viitoare când întinzi mâna să iei ceva... Nu. Pur şi simplu nu.

Va fi mai bine.


G.

6 comentarii:

Fen spunea...
Bun, da cu untu ce e in neregula?
serban spunea...
Macar de-ar fi si cele enumerate de tine romanesti... Nu stiai ca, mai nou, moda e sa cumperi marfa straina din piata de gros si sa o dai in piata ca romaneasca? Si asta nu la chestii sofisticate precum bamele, andivele, salata... ci la cartofi, ceapa, mere. Astept cu interes cand vor importa stevie si basina porcului, sa isi faca corporatistii salata de papadie ca se zvoneste ca ar contine antioxidanti.
vegancorr spunea...
@fen: milk is for baby cows :D
Fen spunea...
@vegancorr.

Tu profiti ca sunt la 500km departare si nu mai pot arunca cu pui in tine? Fiindca sa stii ca-s mai aproape decat crezi iar puiul zboara:P.
Goye spunea...
geo, o paranteza esentiala!

tu cum spui: "usedei", "cefereuri"?

moneda romaneasca e "leul", ce are la plural "lei". am dubii ca inaintea denominarii vorbeai despre "roli"...
stefan manea spunea...
Te-a platit Poteras sa-i faci reclama la noua piata :))) hahhahahahha....deci asta e advertorial....hahhaha...